Acasă Extern Vladimir Putin ripostează. Nord Stream 2 clatină relația Rusia- SUA

Vladimir Putin ripostează. Nord Stream 2 clatină relația Rusia- SUA

Statele Unite nu vor rămâne netaxate de Kremlin, dacă Washingtonul îşi pune în practică sancţiunile împotriva companiilor implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin.

Conducta Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică sporind capacitatea de transport a gazelor naturale ruseşti către Europa, ar urma să devină operaţională în lunile următoare.

Sancţiunile, adoptate de Congresul SUA şi care pentru a intra în vigoare mai au nevoie doar de semnătura preşedintelui Donald Trump, vizează companiile care participă la construcţia gazoductului şi includ îngheţarea bunurilor şi revocarea vizelor americane pentru antreprenorii care au legătură cu gazoductul Nord Stream 2.

„Vom răspunde în mod reciproc”, a declarat Putin la conferinţa sa de presă anuală televizată. „Desigur că aceasta va avea un impact asupra relaţiilor noastre interguvernamentale”, a adăugat el.

Statele Unite sunt acuzate de încălcare a dreptului internațional

Kremlinul a descris anterior aceste sancţiuni drept o încercare incorectă de a menţinere a poziţiilor americane pe piaţa europeană a gazelor naturale. SUA caută să-şi menţină „dominaţia artificială asupra pieţelor europene” şi să-i forţeze pe europeni să cumpere gaze la un preţ mai mare faţă de cel al Rusiei din apropiere, a estimat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

Sancţiunile „nu plac nici Moscovei, nici capitalelor europene. Nici Berlinului, nici Parisului”, a mai afirmat Peskov, acuzând „o încălcare evidentă a dreptului internaţional’ şi ‘un exemplu ideal de concurenţă neloială”.

Şi ministrul german de externe, Heiko Maas, a criticat sancţiunile americane, acuzând SUA că încearcă să influenţeze „deciziile autonome luate în Europa”.

SUA şi unele state europene – Ucraina, Polonia, ţările baltice – consideră însă că gazoductul va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc, de care Moscova s-ar putea folosi pentru a exercita presiuni politice, informează Agerpres.

Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Italia și Spania blochează summitul UE, nemulțumite de măsurile de ajutor

Şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit deocamdată…