Acasă Extern Viktor Orban este dispus să ajungă la un acord privind migraţia

Viktor Orban este dispus să ajungă la un acord privind migraţia

Premierul ungar Viktor Orban a semnalat că este dispus să ajungă la un acord bilateral cu cancelarul german Angela Merkel cu scopul de a limita numărul de azilanţi care sosesc în Germania şi în alte ţări UE, informează Reuters.

Orban a declarat, într-un interviu pentru cotidianul Bild, că Ungaria este dispusă să negocieze pe tema migraţiei cu Germania, însă doar dacă Berlinul reuşeşte să ajungă la un acord în această privinţă cu Austria.

„Ordinea poate fi doar: negocieri între Germania şi Austria, apoi negocieri între Austria şi Ungaria”, a declarat Orban.

„Şi numai la final, dacă chiar există claritate cu privire la poziţia germană (pot exista) negocieri între Ungaria şi Germania”, a adăugat premierul ungar.

Orban a subliniat necesitatea înfiinţării unor centre de tranzit pentru imigranţi în afara teritoriului Blocului comunitar şi consolidării protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Austria a anunţat marţi că este pregătită să ia măsuri pentru a proteja frontierele sale după ce două partide din coaliţia guvernamentală de la Berlin au ajuns la un compromis ce prevede introducerea de restricţii în legătura cu primirea imigranţilor în Germania.

Compromisul între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU) privind imigraţia, prevede înfiinţarea de centre de tranzit în Germania unde imigranţii care au solicitat azil în alte state UE ar urma să fie reţinuţi până când Berlinul reuşeşte să negocieze retrimiterea lor în statele UE unde au fost iniţial înregistraţi.

Liderii UE au ajuns vineri, în cadrul unui summit, la un acord privind crearea de centre pentru procesarea „controlată” a actelor imigranţilor.

Cancelarul Merkel a negociat acorduri bilaterale cu mai multe state UE privind reprimirea imigranţilor înregistraţi iniţial în aceste state.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…