Acasă Cultură Vernisajul „Pictori români în Franța”

Vernisajul „Pictori români în Franța”

Nume de excepție ale picturii românești se reunesc pe 15 ianuarie 2019, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, într-o expoziție al cărei vernisaj va avea loc în Sala Mare a Institutului Cultural Român, cu începere de la ora 18.00.

Deschiderea expoziției „Pictori români în Franța”, organizată de Institutul Cultural Român și Asociația „Soleil de l’Est”, va avea loc în prezența E.S. doamna Michèle Ramis, Ambasadorul Franței în România, a conducerii Institutului Cultural Român, a unora dintre artiștii expozanți și a altor invitați de prestigiu din sfera culturii.

În cadrul expoziției „Pictori români în Franța”, Asociația „Soleil de l’Est” prezintă lucrări realizate în timpul rezidențelor de artiști conduse de asociație în Franța, în perioada 2001 – 2014.

La această expoziție sunt prezenți și pictori români seniori, prin lucrări care au fost prezentate de „Soleil de l’Est” în Franța, în mai multe expoziții. Pictorii expozanți la ICR sunt nume prestigioase: Ion Atanasiu-Delamare, Levente Albert, Dalia Bialcovski, Gabor Biro, Nicolae Blei, Nicolae Cațavei, Dan Cioca, Nicolae Ciochina, Gellu Costea, Augustin Costinescu, Marian Condruz, Daniel Crăciun, Horea Cucerzan, Victor Dima, Vasili Diviza, Cornel Drăgan-Târgoviște, Mihail Gavril, Daniela Grapă, Dan Hatmanu, Ana-Ruxandra Ilfoveanu, Niculae Iorga, Lucian Liciu, Dumitru Macovei, Waldemar Mattis-Teutsch, Mihaela Modâlca, Costin Neamțu, Lisandru Neamțu, Ștefan Pelmuș, Vasile Pop-Negreșteanu, Marilena Preda-Sânc, Gabriel Stan, Valentin Tănase, Vasile Tolan, Angela Tomaselli, Corneliu Vasilescu, Daniela Zbarcea.

Asociația „Soleil de l’Est“, creată în 1994, organizează evenimente culturale în cadrul cărora prezintă picturi contemporane în Franța și în alte țări din Uniunea Europeană. În anii de după Revoluția română din decembrie 1989, când publicul larg francez nu cunoștea decât foarte puține lucruri despre Estul european, Mariana și Michel Gavaza, alături de un grup de entuziaști franco-români, au luat decizia de a prezenta atenției acestora aspecte culturale din țara noastră. „Fiind colecționari de pictură din anii 1980, cunoscând bine marii pictori români din acea epocă, Baba, Ciucurencu, Pacea, Piliuță, Musceleanu, Nedel, Bandac, Hatmanu, Bartok, și lista nu este limitativă, am luat împreună decizia de a prezenta din colecția personală lucrări ale acestor mari maeștri români în Franța. Prima expoziție a avut loc în Galeria municipală „Maurice Mathurin” din orașul Tours, în 1990, unde locuiam atunci. Precizăm că Soleil de l’Est este o asociație nonguvernamentală fără scop lucrativ, bazată pe voluntariat“, spune Michel Gavaza, președintele Asociației Soleil de l’Est.

Expoziția de la ICR intră în ciclul celor peste 150 expoziții de pictură română, organizate de „Soleil de l’Est” în prestigioase locații, precum Fondation Taylor Paris Montmartre, Cité Internationale des Arts, Espace Christiane Peugeot din Paris, Château Royal de Collioure, European Pattent Office, Galeria Foyer Main Building și Ambasada României din Haga (Olanda), Reprezentanța României pe lângă UE (Bruxelles, Belgia), Viena (Austria), Sala festivă a Ministerului Culturii din Bratislava (Slovacia) etc.

Expoziția rămâne deschisă la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38) în perioada 15-25 ianuarie 2019 și va putea fi vizitată între orele 10.00 – 18.00. https://www.icr.ro/pagini/ziua-culturii-nationale-artisti-de-renume-reuniti-in-expozitia-pictori-romani-in-franta-organizata-de-icr

5 (100%) 1 vote
Mai multe Cultură
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Andre Rieu alături de 8.000 de spectatori i-au cântat ”La mulți ani” maestrului Gheorghe Zamfir

Seara din 6 aprilie a fost memorabilă la Cluj-Napoca! Celebrul violonist Andre Rieu alătur…