Acasă Intern Varujan Vosganian: Eficienţa guvernării a devenit kilometrul de autostradă construită

Varujan Vosganian: Eficienţa guvernării a devenit kilometrul de autostradă construită

Deputatul ALDE Varujan Vosganian, purtător de cuvânt al ALDE, i-a trimis premierului Viorica Dăncilă o interpelare în care afirmă că eficienţa unei guvernări a devenit kilometrul de autostradă construită, nu creşterea PIB, a veniturilor sau a numărului locurilor de muncă create.

„Cifrele statistice ne dovedesc, prin creşterea produsului intern brut, a pensiilor şi salariilor nete, a numărului de locuri de muncă precum şi prin scăderea corespunzătoare a şomajului, prin reducerea decalajelor în ce priveşte puterea de cumpărare faţă de media Uniunii Europene, că România înregistrează o perioadă de dezvoltare economică şi de creştere a nivelul de trai. În ultima vreme, însă, doamnă Prim-ministru, observăm că, în rândul opiniei publice, eficienţa guvernării nu se mai măsoară prin procentele de creştere a produsului intern brut sau a veniturilor reale, nici prin numărul locurilor de muncă nou create sau prin apropierea parităţii puterii de cumpărare de media europeană. Unitatea de măsură a eficienţei guvernării a devenit kilometrul de autostradă”, a scris deputatul ALDE, Varujan Vosganian, într-o interpelare pe care i-a adresat-o premierului Viorica Dăncilă.

Purtătorul de cuvânt al ALDE spus că fără demararea efectivă a lucrărilor la autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, locuitorii din Moldova vor fi dificil de convins că Guvernul „merită preţuirea şi încrederea lor”.

„În această privinţă, trebuie să vă mărturisesc că Autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş se încadrează perfect în acest nou canon al guvernării. Aici, în Moldova, tema acestei autostrăzi revine obsesiv în orice discuţie despre calitatea actului de guvernare. Fără demararea efectivă a lucrărilor la această autostradă, va fi destul de dificil să convingem locuitorii Moldovei că Guvernul şi-a îndeplinit promisiunile făcute în campania electorală şi că, în consecinţă, merită preţuirea şi încrederea lor”, a menţionat Varujan Vosganian.

Varujan Vosganian a adăugat că emiterea unei HG privind aprobarea studiului de fundamentare pentru autostradă „este extrem de puţin”.

„Coaliţia de guvernare PSD – ALDE şi-a manifestat în mod explicit voinţa politică de a susţine construirea acestei autostrăzi. În Planul de acţiune al Guvernului pentru perioada septembrie – decembrie 2018 se menţionează adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea studiului de fundamentare. Ca un prim pas este foarte bine, deşi vă reamintesc că astfel de studii s-au mai făcut dar, nefiind urmate de acţiuni concrete, au devenit inutile. Acest prim pas e bun, cum spuneam, dar pentru nivelul aşteptărilor ca şi pentru necesităţile urgente de a scoate Moldova din izolare economică, este extrem de puţin. Vă solicit, doamnă Prim-ministru să ne prezentaţi un program pe termen mediu, cel puţin până la sfârşitul anului 2020, care să cuprindă angajamentele Guvernului în ce priveşte demararea efectivă a autostrăzii. Potrivit unui astfel de program, tronsoanele realizate până în anul 2020 ar putea să deservească cel puţin distanţa Iaşi – Paşcani, cu centurile ocolitoare aferente”, a precizat Vosganian.

Deputatul Vosganian i-a cerut premierului o întâlnire pe această temă cu parlamentarii din opt judeţe ale Moldovei.

„Vă rog, de asemenea, având în vedere numărul important de obiective din regiunea Moldovei care figurează în Programul de Guvernare, să acceptaţi invitaţia noastră, a parlamentarilor din cele opt județe ale Moldovei, de a ne prezenta la Iaşi (sau, la alegerea dvs., în capitala altuia dintre cele opt județe ale Moldovei) investiţiile din regiune ce urmează să fie incluse în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019”, a conchis Vosganian.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…