Acasă Diverse Unelte ascunse de prizonierii de la Auschwitz descoperite în Blocul 17

Unelte ascunse de prizonierii de la Auschwitz descoperite în Blocul 17

În timpul lucrărilor de restaurare a celulelor de la Blocul 17 de la Auschwitz I a fost descoperită o ascunzătoare cu obiecte din perioada în care lagărul era activ. Printre obiectele descoperite se află cuţite, furculiţe, foarfeci, bucăţi din piele, unelte de cizmărie şi fragmente de încălţăminte, notează The History Blog.

Lucrările de renovare ale blocului 17 durează din luna septembrie a anului 2019 și au ca scop eliminarea tuturor elementelor adăugate după perioada de activitate a lagărului. Restauratorii au sarcina de a elimina elementele adăugate odată cu anul 1978, atunci când a fost deschisă o expoziție dedicată prizonierilor austrieci de la Auschwitz.

Ascunzătoarea din coșul de fum

Lucrările de restaurare vizează și consolidarea clădirii. În timpul acestor lucrări a fost descoperit un coș de fum și în interiorul artefactele ascunse de către prizonieri.

Johannes Hofmeister, consultant al Fondului Național din Austria explică faptul că nu este surprinzător că aceste artefacte au fost descoperite în unul dintre coșurile de fum din blocul de celule 17 și asta deoarece aici au fost închiși coșari.

În lipsa unei analize extinse, este încă prea devreme pentru specialiști să tragă concluzii legate de modul în care aceste obiecte au fost sau ar fi urmat să fie utilizate. Totuși, dat fiind contextul în care acestea au fost strânse, specialiștii sunt de părere că acestea ar fi putut fi folosite pentru întreținerea hainelor și încălțămintei sau ar fi putut face parte chiar dintr-un plan de evadare.

O nouă expoziție urmează să fie deschisă în lagăr, dar aceste obiecte nu vor face obiectul acesteia. Obiectele foștilor prizonieri vor fi trimise la Muzeul Auschwitz-Birkenau pentru a fi conservate.

Distribuie pe:
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Guvernul Orban lovește în producătorii autohtoni de lapte

Guvernul Orban nu sprijină procesatorii de lapte să iasă din colaps financiar, astfel ”se …