Acasă Extern UE şi Marea Britanie au semnat acordul post-Brexit

UE şi Marea Britanie au semnat acordul post-Brexit

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat, miercuri, acordul post-Brexit încheiat cu Londra. Premierul Boris Johnson urmează să dea semnătura finală, cu o zi înainte de ieşirea efectivă a Marii Britanii din piaţa unică europeană.

Acordul post-Brexit, încheiat în ultimul moment, evită impunerea de noi taxe şi reguli în schimburile comerciale după ce Marea Britanie iese definitiv din Uniunea Europeană pe 1 ianuarie.

Acordul juridic se va aplica provizoriu de la 1 ianuarie, după ce înţelegerea comercială a fost încheiată pe ultima sută de metri, depăşindu-se termenul-limită acordat iniţial.

Va fi o „aplicare provizorie” a acordului, întrucât Parlamentul European nu şi-a dat încă votul, urmând să facă acest lucru la începutul anului viitor.

Cele 27 de state membre au deschis marţi calea către aplicarea provizorie a acordului de la 1 ianuarie. Parlamentul European nu şi-a dat încă unda verde, urmând să facă acest lucru la începutul anului viitor. Ulterior, documentul va fi semnat, la Londra, de premierul Boris Johnson.

Parlamentul de la Londra urmează să aprobe acordul până la sfârşitul anului. Parlamentarii britanici se vor reuni miercuri, 31 decembrie, prin videoconferinţă, pentru a dezbate acordul privind relaţiile comerciale viitoare cu UE şi pentru a-l supune la vot. Keir Starmer, liderul opoziţiei laburiste, a afirmat că le va transmite colegilor săi de partid să voteze pentru acord, pentru a fi siguri că documentul devine lege înaintea expirării perioadei de tranziţie, la 31 decembrie.

Ce lipseşte din Acord?

Acordul comercial dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE), obţinut greu în Ajunul Crăciunului, oferă un loc primordial circulaţiei mărfurilor, dar puţin sau nimic pentru servicii. Iar acestea reprezintă 80% din economia britanică.

De la 1 ianuarie, „grupurile de servicii financiare cu sediul în Regatul Unit îşi vor pierde accesul automat la piaţa unică europeană”, explică Reuters. „Cele două părţi au convenit că noul acces la piaţă va fi negociat în afara tratatului comercial”.

Ce schimbări aduce acordul post-Brexit pentru cetățenii europeni începând cu 1 ianuarie 2021?

Marea Britanie va ieşi din piaţa unică, din Uniunea vamală şi din toate sistemele politice ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021. Libera circulaţie a persoanelor, produselor, serviciilor şi capitalului între UE şi Marea Britanie încetează la 1 ianuarie 2021. Astfel, procesul început în vara lui 2016 odată cu referendumul pentru Brexit va fi finalizat după aproape 5 ani foarte tensionaţi.

Viză pentru rezidenţă sau călătorii

La 1 decembrie 2020, Marea Britanie a lansat, în cadrul noului sistem de imigrare pe bază de puncte, viza pentru muncitorii calificaţi şi înalt calificaţi care doresc să se stabilească în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2021, alături de noua viză pentru studenţi operaţionalizată în luna noiembrie.

Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că:

  • are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office;
  • salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline);
  • vorbește limba engleză la un nivel intermediar B1.

Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se adresează turiştilor şi nici cetăţenilor europeni care la 31 decembrie 2020 erau deja stabiliţi în Regatul Unit şi care au obţinut sau urmează să obţină până la 30 iunie 2021 statutul PRE-SETTLED sau SETTLED.

  • Pre-Settled – Cetăţenii europeni care au avut reşedinţa în Marea Britanie pentru mai puţin de 5 ani consecutivi vor fi eligibil pentru Pre-Settled Status.
  • Settled – Cetăţenii europeni care au avut reşedinţa în Marea Britanie pentru 5 ani consecutivi sau mai mult vor fi eligibili pentru Settled Status.

Câți români au solicitat rezidență?

Un număr 670.600 de români au prezentat cereri pentru statutul de rezident în Regatul Unit, fiind pe locul doi ca număr de străini care au cerut rezidenţa, după polonezi care au depus 773.840 de cereri.

Conform noilor reglementări anunţate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru şederi de scurtă durată – în scop turistic sau în vizită – pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, românii care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare.

Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea în Marea Britanie se va putea face în baza paşaportului sau a cărţii de identitate româneşti valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza paşaportului valabil – paşaport simplu electronic, paşaport simplu temporar.

Românii care intră sub incidenţa Programului EU Settlement Scheme vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naţionale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

Începând de la 1 ianuarie, studenţii europeni vor avea nevoie de o viză pentru orice sejur universitar mai mare de 180 de zile în Regatul Unit. De asemenea, ei vor trebui să plătească taxe de şcolarizare mai ridicate – de până la patru ori mai mari la medicină sau pentru anumite diplome universitare prestigioase. Potrivit unui studiu al parlamentului britanic, în anul universitar 2018-2019 în Regatul Unit învăţau 143.000 de studenţi din Uniunea Europeană.

Distribuie pe:
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

HIDROGENUL LICHID folosit drept carburant DISTRUGE OZONUL

Europa se pregătește să întroducă hidrogenul lichid ca alternative la carburanții fosili (…