Acasă Extern UE este pregătită să-l recunoască pe Guaido președinte al Venezuelei

UE este pregătită să-l recunoască pe Guaido președinte al Venezuelei

Uniunea Europeană va schimba abordarea în privinţa recunoaşterii legitimităţii Administraţiei din Venezuela în cazul în care nu vor fi convocate alegeri prezidenţiale în următoarele zile, a avertizat sâmbătă seară Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Germania, Franţa, Spania îl somează pe Nicolas Maduro să convoace alegeri prezidenţiale în Venezuela

„În lipsa unui anunţ în următoarele zile privind organizarea unor noi alegeri cu garanţiile necesare, Uniunea Europeană va trece la noi acţiuni, inclusiv în privinţa recunoaşterii conducerii ţării”, a comunicat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Germania, Franţa, Spania şi Portugalia au anunţat sâmbătă după-amiază că ar putea să îl recunoască pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei în cazul în care Administraţia Nicolas Maduro nu va convoca în următoarele opt zile alegeri prezidenţiale anticipate.

„Uniunea Europeană reiterează susţinerea deplină pentru Adunarea Naţională, care este organismul democratic legitim din Venezuela. Reafirmăm convingerea profundă că o soluţie democratică integrantă reprezintă singura cale sustenabilă pentru depăşirea actualului impas politic”, a apreciat Mogherini.

Până astăzi, Uniunea Europeană s-a limitat la a cere organizarea unui nou scrutin prezidenţial în Venezuela, fără a evoca posibilitatea recunoaşterii lui Juan Guaido ca preşedinte interimar.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei.

Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat miercuri după-amiază preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Kremlinul a anunţat că îl consideră pe Nicolas Maduro preşedintele legitim al Venezuelei. Administrația Putin a avertizat Statele Unite că ingerinţele în Venezuela sunt „inacceptabile”, catalogând drept „extrem de periculoase” declaraţiile oficialilor americani privind o posibilă intervenţie militară.

Rusia a acuzat Statele Unite că susţin protestele care au generat de câţiva ani o criză politică gravă în Venezuela. China, Turcia, Siria şi Iranul au exprimat susţinere pentru regimul Nicolas Maduro.

5 (100%) 3 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Programul de guvernare al Opoziției după căderea Guvernului Dăncilă

În ultimele săptămâni asistăm la un război al declarațiilor politice cu privire moțiunea d…