Acasă Economie Transgaz este obligat să execute gratis lucrările de racordare la gaze

Transgaz este obligat să execute gratis lucrările de racordare la gaze

Legea pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, a fost promulgată, joi, de președintele Iohannis, iar astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial.

Deși România este o mare producătoare de gaze naturale datorită rezervelor mari pe care le deține,  doar o parte dintre locuitori beneficiază de acest serviciu.

De astăzi, odată cu intrarea în vigiarea a noii legi, Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, precum și operatorii sistemelor locale de distribuție vor fi obligați să racordeze la sistemele respective toate persoaneje juridice și fizice care solicită acest lucru și să finanțeze din venituri proprii toate lucrările necesare în acest scop.

Nerespectare legii este sancționată cu amenzi de până la 5% din cifra de afaceri a operatorilor din sistem, urmand excluderea acestora de la procedurile de atribuire de noi licențe în domeniu.

Doar 27% din localităţile din ţară sunt racordate la sistemul naţional de gaz, și din păcate numai 204 localităţi sunt în plan încă din 2003 să se extindă această reţea cu suport din partea statului, însă, în unele localităţi, nici la ora actuală nu au fost implementate proiectele.

Operatorul de distribuţie sau operatorul de transport şi de sistem nu poate refuza racordarea la sistem şi este obligat să finanţeze toate lucrarile pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării. ”Operatorul are obligaţia de a realiza un studiu tehnico-economic, întocmit conform procedurii aprobate de către ANRE, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării”, conform noii legi.

În cazul nerespectarii acestor prevederi operatorul va fi amendat cu 8.000-200.000 de lei, iar dacă va refuza în continuare racordarea la sistem, va fi amendat cu 1-5% din cifra de afaceri. Operatorul care refuza racordarea la sistem după ce a fost amendat cu 8.000-200.000 de lei şi, ulterior, cu 1-5% din cifra de afaceri, îşi pierde dreptul de participare pentru obţinerea unor noi licenţe.

România dispune de rezerve uriaşe de gaze naturale în Marea Neagră, în condiţiile în care zăcământul în platforma continentală se ridică la 270 de miliarde de metri cubi. Gazul natural va fi folosit mai mult la încălzirea localităţilor, dar şi ca alternativă a combustibililor folosiţi în transporturi, a declarat președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu.

Conform datelor privind consumul de gaze din România, aceste resurse ar acoperi singure, fără producţia internă actuală, cererea internă a ţării noastre pe o perioadă de 25 de ani.

Autorităţile spun că gazele naturale ar trebui să fie folosite mai mult în sistemul de încălzire a localităţilor. În plus, UE recomandă ca în următorii ani gazul să înlocuiască tot mai mult benzina sau motorina folosite drept combustibil.

“România ar putea să fie un rezervor pentru regiunea de sud-est a Europei, având capacitatea de înmagazinare în subteran a 6 miliarde de metri cubi de gaze naturale”, a spus Iulian Iancu.

4.3 (85%) 8 votes
Mai multe Economie
Comentariile sunt închise.

Recomandări

SUA impune noi tarife Chinei

Statele Unite impun noi taxe pe mărfurile importate din China, în valoare de 200 miliarde …