Acasă Mediu Traficul aerian va fi perturbat în Europa datorită furtunei Sabine

Traficul aerian va fi perturbat în Europa datorită furtunei Sabine

Lufthansa a anunţat sâmbătă că furtuna Sabine, care va lovi regiuni din Europa începând din acest weekend, va duce la anulări sau întârzieri de zboruri, transmite Reuters, potrivit news.ro.

”Mai exact, de sâmbătă după-amiază (8 februarie) şi probabil până marţi (11 februarie) vor avea loc anulări de zboruri”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului, adăugând că sunt posibile şi întârzieri.

Operatorul aerian nu a oferit alte detalii, dar solicită pasagerilor să urmărească site-ul lufthansa.com pentru informaţii actualizate, a spus purtătorul de cuvânt.

Operatorul feroviar german Deutsche Bahn a avertizat la rândul său că vor avea loc perturbări mari ale traficului feroviar începând de duminică de la ora 17:00 GMT, în special în nordul şi vestul Germaniei. Compania recomandă pasagerilor care intenţionează să se deplaseze începând de duminică şi până marţi să îşi amâne călătoriile.

Mai multe Mediu
Comentarii închise.

Recomandări

Praf în ochi de la Washington: 1 miliard $ pentru proiecte energetice în Europa de Est COMPARATIV cu 10 miliarde euro împrumutate de Cîțu în 90 de zile

SUA vor finanţa cu suma de un miliard de dolari proiecte energetice în ţările din Europa C…