Acasă Intern Titus Corlățean acuzat că și-a plagiat teza de doctorat

Titus Corlățean acuzat că și-a plagiat teza de doctorat

Președintele interimar al Senatului, Titus Corlățean, este acuzat că și-a plagiat teza de doctorat.

Cătălin Pena, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de investigații din România, trage un semnal de alarmă pe pagina sa facebook: ”Titus Corlățean, un plagiator mai mare chiar decât prietenul lui, Ponta”.

Cătălin Pena atenționează că Titus Corlățean și-ar fi plagiat teza de doctorat în proporție de 40 la sută.

De altfel, politicienii din PSD ocupă un loc fruntaș în clasamentul tezelor de doctorat ”copy paste”, Victor Ponta  bucurându-se de cea mai mare notorietate în acest sens.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2670599116311348&set=a.406847046019911&type=3&theater

”Copy paste” – un instrument de lucru pentru Titus Corlățean

Despre Titus Corlățean, actualul președinte interimar al Senatului, revista News Week, în ediția online din 30 mai 2019, publica articolul ”Titus Corlățean a plagiat pentru a ajunge conferențiar”.

Redăm articolul integral:

”Titus Corlăţean a devenit, în 2010, conferenţiar la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir cu un dosar ce conţine o carte copiată şi trei articole compilate. Corlățean a fost propus vicepremier de Viorica Dăncilă.

Pentru a ocupa o astfel de poziţie, orice candidat trebuia să îndeplinească criterii ştiinţifice stabilite de Ministerul Educaţiei și să obţină un punctaj minim. Acest punctaj se realizează pe baza articolelor, cărţilor publicate şi a conferinţelor la care a participat. Doar că, activitatea publicistică  a lui Titus Corlățean nu îi permitea să strângă punctajul necesar pentru a deveni conferențiar.

Pentru a putea îndeplini, totuși, acest criteriu, Corlățean și-a autoplagiat o carte și făcut rost de încă trei articole care sunt rodul unor compilații din texte mai vechi. Corlăţean a copiat o întreagă carte de 274 de pagini, cuvânt cu cuvânt, paragraf cu paragraf, grafic cu grafic (bold cu bold), dintr-o alta pe care a publicat-o un an mai devreme.

Copy/paste la un an distanță

Paginile identice sunt în două lucrări pe care le-a publicat la un an diferenţă: „Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului” la 21 aprilie 2011 şi „Protecţia europeană şi internaţională a drepturilor omului”, în mai 2012. Comisia care a analizat dosarul său de candidat la postul de conferenţiar universitar a acordat ambelor lucrări punctaj maxim. Corlăţean a mai trecut în fişa sa de evaluare pentru poziţia de conferenţiar şi o serie de articole. În cazul a trei articole de pe listă, se observă modul în care Corlăţean jonglează cu 19 pasaje ce se regăsesc identic în cel puţin două dintre articole. Corlăţean menţionează, o singură dată, într-o singură notă de subsol, faptul că a copiat aceste pasaje. Dimensiunea pasajelor copiate (care conţin mai multe paragrafe) este de minimum o treime din pagină şi ajung până la o pagină.

Ce zice Corlățean

„Am scris toate lucrările înainte de a fi ministru. Prima carte la care faceţi referire „Executarea hotărârilor CEDO” reflectă munca mea la teza de doctorat. Cea de-a doua carte la care faceţi referire şi care se numeşte „Protecţia europeană şi internaţională a drepturilor omului” este cursul pe care îl predau studenţilor. Acest curs este format dintr-o parte de doctrină care este originală, iar a doua parte este partea de cercetare aplicată – jurisprudenţa pe care am luat-o din teza mea de doctorat. Nu aveam ce să inventez în plus. Am profitat de munca mea. Dacă nu am scris că acea carte-curs reproduce, pe partea de cercetare aplicată, teza de doctorat este o scăpare”, mi-a precizat Corlățean, în 2013, când era ministru de externe.

Un ministru prolific

Ministrul Titus Corlăţean a publicat trei cărţi într-un interval de numai două luni. Anul 2012 a fost unul prolific, deoarece a lansat două cărţi în aceeaşi zi (4 aprilie 2012). O a treia carte a fost lansată în luna mai, atunci când a şi fost instalat cabinetul Ponta, iar Corlăţean devenea ministrul Justiţiei. Corlăţean a mai scris o carte în timpul mandatului de senator şi pe care a publicat-o în aprilie 2011.”

În data de 30 mai 2019, ziarul ”România liberă” a publicat articolul ”Titus Corlăţean a devenit conferenţiar cu un dosar ce conţine o carte copiată şi trei articole compilate. Vezi pasajele identice” – articolul poate fi citit aici: https://romanialibera.ro/special/investigatii/titus-corlatean-a-devenit-conferentiar-cu-un-dosar-ce-contine-o-carte-copiata-si-trei-articole-compilate–vezi-pasajele-identice-315205

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…