Acasă Extern Teodor Meleșcanu atrage investiții

Teodor Meleșcanu atrage investiții

Dezvoltarea relațiilor politice și economice cu statele arabe din regiunea Golfului Persic constituie una dintre prioritățile politicii externe românești.

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, prezent la Adunarea Generală a ONU, s-a întâlnit cu Abdel Aziz Abu Hamad Aluwaisheg, secretarul general adjunct al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG).

Structura Consiliului de Cooperare al Golfului este similară Uniunii Europene și este formată din cele mai puternice state din regiunea Golfului Persic – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Oman, Kuwait și Qatar.

Convorbirea a avut ca temă principală dezvoltarea relațiilor politice și economice dintre România și statele din Golf. Ministrul Teodor Meleșcanu a prezentat avantajele competitive ale României în domeniile IT, petrol și gaze, agricultură și educație. România dorește o intensificare a schimburilor economice și a investițiilor cu statele din regiunea Golfului.

Șeful diplomației românești a exprimat dorința țării noastre de rezolvare pe cale politică, prin negociere, a disensiunilor existente în regiune, întrucât stabilitatea din regiunea Golfului contribuie la soluționarea crizelor din Orientul Mijlociu.

Foto: Agerpress

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…