Sfintele Paști – Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Hristos

Paștile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare.

Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), probabil moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah (Paște) — sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan (aprilie) și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.

Termenul ebraic de Paști a trecut prin forma lui aramaică – Paskha פסחא (folosit până azi în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33.

Motivul Paștilor creștine este cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Isus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.

O altă interpretare, speculativă, bazată pe limbile greacă și latină, și răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferință (în greacă páscho înseamnă sufăr.

Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeița Eostre: germană Ostern, în  engleză Easter, din dialectul northumbrian: Eostre.  Alte denumiri ale Zeiței Mame a fertilității, reînvierii și zorilor: Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron and Ausos. La greci, zeița era numită Eos, iar la romani Aurora.

Ambele denumiri, în limba germană și limba engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus — a străluci

Paștile creștine

Data de început a Paștilor marchează începutul anului ecleziastic creștin.

Anumite culte creștine, deși având la bază aceleași credințe religioase, nu consideră sărbătoarea de Paști relevantă, acestea fiind: Martorii lui Iehova și Adventiștii de Ziua a Șaptea.

Noul Testament leagă ”Cina cea de taină” și crucificarea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul din Egipt. Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles[1].

Isus Hristos a identificat pâinea și cupa de vin ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând și sângele său care urma să fie vărsat. În ”Epistol I a lui Pavel” către corinteni, Capitolul 5, Sfântul Apostol Pavel spune: “Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui evreiesc și identificându-se cu mielul Pascal.

O interpretare în Evanghelia după Ioan este că Iisus, ca ”miel Pascal”, a fost crucificat aproape în același timp cu sacrificiul ritual al mieilor în templu, în după-amiaza celei de a 14-a zi de Nisan.

Se presupune că “pregătirea Paștelui” din Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 19, se referă literar la cea de a 14-a zi de Nisan (Ziua Pregătitoare pentru Paște) și nu în mod necesar la ziua de vineri, Ziua Pregătitoare pentru Sabat[2] și că “mâncarea de Paște” din Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 18, se referă la mâncarea mielului pascal, și nu la mâncarea niciunuia din sacrificiile făcute pe perioada Zilelor Pâinii Nedospite (azimilor).

Paștile creștine au o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.

Sărbătoarea Paștilor este precedată de o lungă perioadă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului. Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Isus Hristos în Ierusalim, și se sfârșește în Sâmbăta Mare. Este săptămâna în care sunt comemorate patimile lui Iisus, răstignirea și moartea Sa din Vinerea Mare.

Obiceiuri de Paști

Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea de ouă roșii, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori (verzi, albastre, galbene etc.). În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.

În țara noastră, mâncărurile tradiționale de Paști sunt: pască, cozonac, drob de miel.

Bătrânii spun că din primul ou ciocnit în ziua de Paști trebuie să mănânce toți membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună.

Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenușuri în prima zi de Paști, pregătește-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te căsătorești foarte curând.

În tradiția mai multor sate din Moldova, membri familiei se spală pe față cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani și un ou roșu. Se zice că astfel vor fi rumeni precum oul roșu, bogați și sănătoși. Potrivit aceluiași obicei, cel care se spală ultimul din acest vas ia banii.

Bucovinenii ciocnesc ouăle încondeiate „cap cu cap” în prima zi de Paști. Abia din a doua zi ei le ciocnesc și „dos cu dos”.

În unele sate se spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paști își va găsi sfârșitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul celuilalt, vei fi voinic tot anul.

O altă tradiție cere ca oul de Paști să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate neapărat pe drum.

În Bucovina, fetele tinere merg la biserică în noaptea de Înviere și spală limba clopotului cu apă neîncepută. Apoi, în zori, fetele se spală pe față cu această apă fiindcă astfel le-ar face mai atrăgătoare pentru flăcăii din sat.

[1]  Vicki K. Black (1 iulie 2004). Welcome to the Church Year: An Introduction to the Seasons of the Episcopal Church. Church Publishing, Inc. ISBN 9780819219664.

[2]  Barker, Kenneth, ed. (2002). Zondervan NIV Study Bible. Grand Rapids: Zondervan. p. 1520. ISBN 0-310-92955-5.