Acasă Politică Scenarii posibile

Scenarii posibile

România are nevoie de stabilitate și predictibilitate politică, fiscală, economică, ș.a. Ne aflăm într-un context euro-atlantic favorabil și trebuie să fructificăm oportunitățile care ni se oferă. Săptămâna viitoare vor veni în țara noastră peste 100 de companii americane în cadrul celei mai importante misiuni economice dintre România și Statele Unite. În acest context avem nevoie de un guvern curat care să ofere credibilitate companiilor străine.

Despre Liviu Dragnea s-au spus multe, dar cel mai neplăcut zvon care vehiculează pe surse este că la întâlnirile pe care le-a avut ministrul Apărării, Mihai Fifor, în cursul vizitei în SUA, ar fi spus că în ceea ce privește învestițiile în apărare acestea ar fi decise, de fapt, de” daddy” și nu în CSAT. Acest gen de afirmații, dacă sunt adevărate, fac mult rău României în contextul în care România este membră NATO și partener strategic pentru Statele Unite.

În privința solicitărilor adresate de Premierul Mihai Tudose către președintele PSD, ce se poate întâmpla astăzi?

PSD, până acum, a arătat că nu se lasă intimidat de acțiunile DNA și nu va schimba cei doi miniștri cu dosare penale din Cabinetul Tudose, respectiv Sevil Shhaideh și Rovana Plumb. În cazul în care ședința care va avea loc astăzi la PSD va fi de accord cu solicitările lui Tudose, Liviu Dragnea și implicit PSD ar arăta că sunt inconsecvenți cu propriile declarații și ar fi o dovadă de slăbiciune care ar submina autoritatea liderului PSD.

Din exemplul dat de demiterea fostului premier Sorin Grindeanu s-a văzut că CEX reprezintă voința liderului PSD, Liviu Dragnea. Nu avem așteptări că în ședința de astăzi se va vota cu majoritate pentru a aproba solicitările de remaniere ale Premierului Tudose.

O situație de compromis ar fi demisia celor doi miniștri, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb.

În cazul ALDE, partidul a crescut în sondaje la 8,1 la sută, în principal, datorită susținerii că persoanele urmărite penal trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție până la condamnare definitivă. Astfel, Călin Popescu Tăriceanu nu poate da înapoi în privința ministrului Viorel Ilie, a și afirmat că nu îl va demite. O soluție de compromis este demisia ministrului Viorel Ilie.

În varianta în care cei trei miniștri urmăriți penal vor demisiona, atât PSD cât și ALDE vor putea ieși rezonabil din această problemă.

În cazul în care PSD și ALDE nu vor accepta cererea remaniere a lui Mihai Tudose, este de așteptat ca acesta să-și prezinte demisia, potrivit propriilor declarații.

Un alt scenariu posibil este ca Premierul Tudose să formeze un alt guvern, întucât România are nevoie de stabilitate politică. Pentru schimbarea unor miniștri nu este nevoie de votul parlamentului, este nevoie de acordul Președintelui Klaus Iohannis care a anunțat că dorește un ”guvern curat”.

 

 

Evaluare articol
Mai multe Politică
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Franța și Germania au viziuni diferite privind  viitorul UE

Temerile legate de revenirea crizei financiare divizează opiniile celor mai influenți lide…