Acasă Extern Rusia a înregistrat al doilea vaccin anti-COVID-19

Rusia a înregistrat al doilea vaccin anti-COVID-19

Rusia a înregistrat un al doilea vaccin împotriva COVID-19, a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul unei şedinţe a guvernului de la Moscova, relatează Reuters.

”Centrul de stat de cercetare pentru virusologie şi biotehnologie Vektor din Novosibirsk (Siberia) a înregistrat astăzi (miercuri) un al doilea vaccin împotriva coronavirusului: EpiVacCorona”, după încheierea primelor etape ale testelor efectuate pe om luna trecută, a spus Putin, felicitând oamenii de ştiinţă implicaţi în dezvoltarea acestuia.

Primul vaccin rusesc, Sputnik V, a fost înregistrat la 11 august şi se află în prezent în a treia etapă de teste, rezultatele primelor două etape fiind aşteptate în octombrie şi noiembrie.

La fel ca la realizarea vaccinului ”Sputnik V” , Rusia îşi va promova şi al doilea vaccin în străinătate, a spus preşedintele Vladimir Putin pledând ca producţia acestora să fie concentrată în acele ţări în care acestea vor fi comercializate.

Vladimir Putin a subliniat că vaccinurile ruseşti împotriva coronavirusului trebuie să satisfacă mai întâi de toate nevoile pieţei interne şi să ajungă la cât mai multe farmacii posibil.

”Din câte ştiu, în curs de apariţie este un al treilea vaccin al Centrului Ciumakov al Academiei de Ştiinţe din Rusia”, a indicat Putin, referindu-se la un preparat care va intra în cea de-a doua fază a testelor în 19 octombrie.

Guvernul rus a anunţat că 40.000 de voluntari vor participa la testele clinice ale celui de-al doilea vaccin rusesc, între care 150 de persoane de ”peste 60 de ani”.

”Apariţia celui de-al doilea vaccin creşe şansele de vaccinare în rândul populaţiei şi, prin urmare, ne aduce mai aproape de stabilizarea şi depăşirea problemei infecţiilor cu SARS-CoV-2”, a declarat vicepremierul Tatiana Golikova în aceeaşi şedinţă de guvern.

Glikova a anunţat că primul lot din cel de-al doilea vaccin – 60.000 de doze – va fi produs ”în curând”.

Aceasta a spus că atât ea personal şi şefa Agenţiei pentru protecţia consumatorului (Rospotrebnadzor), Anna Popova, s-au vaccinat cu EpiVacCorona şi nu au avut ”niciun efect secundar”.

”Toţi voluntarii care au participat la prima şi a doua fază nu au înregistrat o creştere a temperaturii”, a asigurat ea.

De la începutul pandemiei, Rusia a raportat 1.340.409 de cazuri de contaminări cu noul coronavirus, între care 23.205 de decese.

Distribuie pe:
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Biden a uitat împotriva cui candidează la alegerile prezidențiale din 2020 – VIDEO

Joe Biden, candidatul democraților pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite din 20…