Acasă Extern Rolurile Rusiei și Turciei în conflictul din Nagorno-Karabakh

Rolurile Rusiei și Turciei în conflictul din Nagorno-Karabakh

Dacă diplomația nu reușește să pună capăt catastrofei umanitare care se desfășoară în Nagorno-Karabah, ce urmează pentru regiune? Va afecta intervenția Turciei cooperarea ruso-turcă în alte părți ale lumii?

Rusia poate avea motive să-și ajute aliatul Armenia, dar nu are deloc motive să pedepsească Azerbaidjanul, care a fost un model de comportament în cadrul fostelor state sovietice, în ceea ce privește Rusia.

Mulți observatori și-au exprimat surprinderea că în noul război care a izbucnit între Armenia și Azerbaidjan în Nagorno-Karabah, Rusia nu se grăbește să ajute Armenia, aliatul oficial al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Problema nu este doar faptul că luptele nu au loc pe teritoriul Armeniei, ci pe un teren controlat de aceasta, deși nu este recunoscut oficial ca aparținând acesteia. În conflictul din Nagorno-Karabah, pentru Rusia nu contează doar cine este atacat, ci de cine sunt atacați.

Azerbaidjanul nu este dușmanul Rusiei

Spre deosebire de alte foste republici sovietice cu conflicte înghețate (Georgia, Ucraina și Moldova), Azerbaidjanul nu a fost un stat inamic pentru Rusia. Nu a avut niciodată un guvern care să transforme retorica anti-rusă într-o ”marfă cheie” de politică externă sau să proclame emanciparea față de Rusia ca obiectiv principal.

Azerbaidjanul a scăpat de statuile lui Lenin și de numele străzilor care onorau liderii sovietici cu mult timp în urmă, dar nu a transformat acest proces într-un spectacol menit să jignească Moscova. Încă de la prăbușirea URSS, Azerbaidjanul a dezvoltat o politică externă multidirecțională bazată pe principiul conform căruia legăturile sale cu Moscova nu vor dispărea, ci vor deveni mai slabe și că ar trebui să se apropie de Occident, mai ales că Baku a suspectat întotdeauna guvernul Elțin de   simpatii pro-armene. O interpretare locală comună a primului război din Karabah este că Azerbaidjanul a pierdut nu în fața armenilor, ci în fața Rusiei.

Pentru președintele rus Vladimir Putin, care este extrem de concentrat pe rolul Rusiei în cel de-al doilea război mondial, este important ca viziunea oficială a Azerbaidjanului asupra războiului să coincidă în cea mai mare parte cu cea a Rusiei și să fie lăudați eroii de război, iar Ziua Victoriei sărbătorită pe 9 mai. Narațiunea națională azeră nu învinovățește Rusia pentru toate problemele din trecut și prezent, iar cei 200 de ani de coexistență cu Rusia sunt descriși  ca având și aspecte pozitive.

Azerbaidjan a cooperat cu NATO și a furnizat contingente simbolice de trupe în operațiunile NATO, dar nu a exprimat niciodată vreo ambiție oficială de a se alătura alianței. Dintre fostele state sovietice, Azerbaidjanul a fost întotdeauna un exemplu al modului de a urma o politică externă care este în întregime independentă de Rusia, menținând în același timp o relație bună cu Kremlinul.  Atitudinea de politică externă a Azerbaidjanului este importantă pentru Rusia, deoarece arată că relațiile bune cu Moscova nu includ proiecte de integrare conduse de Rusia, iar independența față de Moscova nu implică neapărat o atitudine negativă față Rusia sau o apropiere demonstrativă de dușmanii acesteia.

Așadar, Rusia poate avea motive să ajute Armenia, dar nu are deloc motive să pedepsească Azerbaidjanul. Nici guvernul rus, nici publicul nu au motive să desfășoare forța militară a țării împotriva Azerbaidjanului.

Armenia este un aliat important  al Rusiei

Contează și cine a fost atacat, desigur. Armenia este un aliat important Rusiei. Însă, Kremlinul a fost îngrijorat de actualul guvern armean de când a ajuns la putere, deoarece este rezultatul schimbării regimului ca urmare a protestelor în stradă: o revoluție colorată, pe care Kremlinul o consideră un păcat de moarte.

Guvernul prim-ministrului armean Nikol Pashinyan se poziționează ca fiind democrat și nu impune nicio limitare a libertății presei, ceea ce a dus la o mulțime de publicații critice despre Rusia, precum și la mulțime de laude Occidentului.

Mai rău, premierul Pashinyan salută activitatea ONG-urilor occidentale, inclusiv a celor finanțate de filantropul american George Soros, care a fost acuzat de ultraconservatori că a finanțat revoluțiile colorate. Pentru Kremlin, a permite acestor ONG-uri să funcționeze liber nu este altceva decât o încălcare a securității. Al doilea păcat al actualului guvern armean în ochii Kremlinului este urmărirea penală a fostului președinte Robert Kocharyan.

Reticența Rusiei în ceea ce privește Armenia este, de asemenea, legată de faptul că, indiferent de rolul președintelui Putin, diplomații ruși – atât în ​​anii 1990, cât și în prezent – consideră că Erevan a pierdut timpul când ar fi putut rezolva disputa teritorială în mod pașnic. Moscova înțelege că victoria militară a Armeniei, o țară mică și săracă, asupra Azerbaidjanului mai bogat și mai populat a fost la voia întâmplării la fel ca orice altceva.

Rusia a discutat cu Armenia o posibilă soluție care ar presupune că Armenia câștigă recunoașterea legală a majorității regiunii Karabakh în schimbul renunțării la unele dintre teritoriile pe care le-a câștigat în timpul războiului (1980-1994). Însă, natura democratică a guvernului armean l-a împiedicat să facă compromisul – orice concesie cu privire la problema Karabakh este amenințată de căderea guvernului.

Așadar, Armenia poate fi aliatul Rusiei, dar Azerbaidjanul nu este dușmanul său și nici Turcia, care susține Azerbaidjanul. Dacă atacatorul ar fi Georgia, de exemplu, care este susținut de Statele Unite, lucrurile ar fi mult mai simple. De asemenea, ar fi mai simplu dacă Ucraina sau Moldova ar încerca să-și restabilească integritatea teritorială într-un astfel de mod.

Parteneriatul Rusiei cu Turcia, în ciuda tensiunilor și a ciocnirilor sale periodice, permite Rusiei să rămână în Siria și să își desfășoare activitatea în Libia fără a suferi pierderi majore. Dar cel mai important, ajută la crearea unei situații în care conflictele regionale pot fi rezolvate fără implicarea SUA – ceea ce Rusia apreciază foarte mult. Scoaterea Statelor Unite din conflictele regionale este mai importantă pentru Rusia decât oprirea altor puteri regionale de a câștiga un rol mai mare în ele.

Pentru Turcia este important să fie liberă să acționeze fără interferențe , din acest motiv este împăcată cu prezența Rusiei în conflictele pe care Ankara le consideră importante. Vladimir Putin și omologul său turc Recep Erdogan sunt uniți de rezistența comună față de Occident și de ambiția comună de a avea un rol mai mare în afacerile globale. Această platformă anti-occidentală este mai importantă decât platforma creștină comună pe care Armenia își fixează speranțele în relația cu Rusia.

Armenia se află într-un triunghi de alianțe. Pentru Rusia, Armenia este un aliat oficial; Turcia este un partener, deși unul dificil; iar Azerbaidjanul a fost până la izbucnirea războiului un model de comportament în spațiul post-sovietic, ca să nu mai vorbim de un regim similar: o dictatură personalizată.

Alianța Armeniei cu Rusia provine din necesitatea de a apăra Karabah, iar pentru a-și păstra imaginea, Rusia nu va permite Armeniei să piardă în totalitate regiunea Karabah.

Prezența luptătorilor islamiști din Orientul Mijlociu

O intervenție militară a Rusiei în conflict ar putea apare ca urmare a participării rebelilor  sirieni de partea Azerbaidjanui în Karabah, fiind trimiși acolo de Turcia. Rusia nu are motive să pedepsească armata Azerbaidjanului, dar vede luptătorii islamiști din Orientul Mijlociu ca fiind o țintă legitimă. La urma urmei, a purtat război împotriva acestora în Siria, de ce nu ar face același lucru, acum, când se află în Caucaz, mult mai aproape de casă?

În funcție de pozițiile armatelor pe teren și de disponibilitatea atât a lui Vladimir Putin, cât și a lui Erdogan, războiul s-ar putea încheia cu o situație apropiată de actualul statu quo, cu pierderi și achiziții simbolice, sau într-un nou echilibru de putere asemănător cu cel spre care Rusia anterior a îndemnat Armenia. Acestea vor fi decise pe câmpul de luptă, mai degrabă decât la masa negocierilor.

În acest caz, unele parcele de pământ azer, necontestate și pustii în prezent, vor fi returnate Azerbaidjanului, în timp ce altele, populate de armeni, vor fi păstrate de Armenia, iar statutul lor va fi din nou subiectul negocierilor. Aceasta situație va avantaja Rusia în fața Turciei, deoarece îi oferă acces atât la Erevan, cât și la Baku.

Distribuie pe:

Doctor în Ştiinţe Politice cu distincţia Magna cum Laudae, la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Sudii Politice şi Administrative din Bucureşti (S.N.S.P.A.) Citește mai mult

Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Rusia și China au interese similare în Coreea de Nord, dar le tratează diferit

În vara anului 2014, mass-media relata despre schimbări radicale în echilibrul puterii în …