Acasă Extern Retorica privind retragerea SUA din Acordul cu Iranul

Retorica privind retragerea SUA din Acordul cu Iranul

Statele Unite au amenințat, astăzi, că vor impune sancțiuni companiilor europene care fac afaceri cu Iranul, în timp ce ceilalți semnatari ai Acordului nuclear al Iranului și-au întărit decizia de a menține acest acord operațional.

Consilierul pentru securitatea națională al Casei Albe, John Bolton, a declarat că ”sunt sancțiuni pentru companiile europene care întrețin relații de afaceri cu Iranul”, dar Secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că rămâne încrezător că Washingtonul și aliații săi ar putea ajunge la un nou acord nuclear cu Teheranul, a informat Reuters.

John Bolton a acorda un interviu în emisiunea „State of the Union” la CNN, iar Mike Pompeo a făcut declarații la emisiunea „Fox News Sunday”.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat, pe 8 mai, că Statele Unite se retrag din înțelegerea încheiatăn 2015, negociată de administrația Obama.

Până în prezent, China, Franța, Rusia, Marea Britanie, Uniunea Europeană și Iran rămân în acord.

Premierul britanic Theresa May a declarat că Marea Britanie s-a angajat să garanteze că afacerea cu Iranul este acceptată.

În ciuda ieșirii din acord a Statelor Unite, Marea Britanie și Iranul și-au exprimat duminică angajamentul de a se asigura că acordul este respectat, potrivit unei declarații a Biroului primului ministru britanic.

Și Germania a declarat că va petrece următoarele câteva luni încercând să convingă Washingtonul să-și schimbe opțiunea.

Întrebat dacă Statele Unite ar putea impune sancțiuni companiilor europene care continuă să facă afaceri cu Iranul, Bolton a declarat pentru CNN: „Este posibil. Depinde de comportamentul altor guverne. „

Mike Pompeo a spus că „speră că în zilele și săptămânile viitoare vom putea ajunge la o înțelegere care să funcționeze cu adevărat, care protejează cu adevărat lumea de comportamentul rău al Iranului, nu doar de programul nuclear, ci și de rachetele și comportamentul lor malign”.

”Schimbarea de regim”

Renunțarea SUA la acordul cu Iranul a supărat aliații europeni, datorită incertitudinii față de aprovizionarea cu petrol la nivel mondial și privind riscul de conflict în Orientul Mijlociu.

Ministrul german pentru afaceri economice, Peter Altmaier, a declarat duminică că Berlinul va încerca să „convingă guvernul american să-și schimbe comportamentul”.

Într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF, Altmaier a menționat că Statele Unite au stabilit un termen de 90 de zile pentru ca firmele străine să respecte impunerea sancțiunilor și că această perioadă poate fi utilizată pentru a convinge Washingtonul să schimbe cursul.

Israelul și Iranul s-au angajat într-un schimb militar extins după anunțarea deciziei privind retragerea SUA din acord.

Sâmbătă, președintele francez Emmanuel Macron, într-o convorbire telefonică, i-a spus președintelui Donald Trump că este îngrijorat de stabilitatea în Orientul Mijlociu, potrivit Biroului președintelui francez, citat de Reuters.

În calitate de cetățean privat, John Bolton a sugerat în trecut că Statele Unite doresc schimbarea regimului iranian. Dar, într-un interviu difuzat de televiziune ABC la emisiunea  „This Week”, Bolton a spus: „Aceasta nu este politica administrației. Politica administrației este de a se asigura că Iranul nu se apropie niciodată de armele nucleare.

În interviul acordat CNN, Bolton nu a răspuns direct atunci când a fost întrebat dacă președintele Trump ar putea căuta „schimbarea regimului” în Iran sau dacă armata americană ar fi dispusă să lanseze o lovitură preventivă împotriva oricărei instalații nucleare iraniene.

„Eu nu sunt decidentul de securitate națională”, a spus Bolton, adăugând că președintele Trump „ia decizia și sfatul pe care îl dau este între noi”.

Atunci când jurnaliștii de la CNN au întrebat dacă administrația Trump va sancționa firmele europene care continuă să facă afaceri cu Iranul, Bolton a spus: „Cred că europenii vor vedea că este în interesul lor să vină alături de noi”.

Consilerul John Bolton a spus că Europa încă digeră decizia președintelui Donald Trump din 8 mai.

„Cred că în prezent există un sentiment în Europa – sunt cu adevărat surprinși că am ieșit din acord, cu adevărat surprinși de reimpunerea unor sancțiuni stricte. Cred că se vor împotmoli, vom vedea ce se întâmplă atunci „, a spus Bolton.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…