Acasă Extern Renate Weber, SCRISOARE către Antonio Tajani şi colegii din Parlamentul European

Renate Weber, SCRISOARE către Antonio Tajani şi colegii din Parlamentul European

Eurodeputatul ALDE Renate Weber a transmis, marţi, o scrisoare către preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani şi colegilor europarlamentari în care le-a spus că nu mai pot fi acceptate dublul standard şi limbaj ale liderilor europeni, atunci când vine vorba despre statul de drept.

„Am trimis o scrisoare colegilor europarlamentari pentru a condamna ceea ce eu consider ca fiind o imixtiune de nepermis in mersul unei anchete judiciare perfect legitime și legale din Romania. Nu putem accepta dubla masura, dublu standard si nu putem accepta sa vedem un dublu limbaj din partea unor lideri europeni mai ales cand vine vorba de statul de drept si de principiile acestuia”, a scris Renate Weber, marţi, pe Facebook, ea ataşând şi conţinutul scrisorii.

Cativa dintre liderii noștri și-au exprimat recent îngrijorările cu privire la ancheta care o vizeaza pe Laura Codruta Kovesi si au solicitat, nici mai mult nici mai putin, ca ancheta sa fie oprita si toate masurile luate impotriva doamnei Kovesi sa fie inlaturate. Nu stiu care sunt probele din dosar si nu trebuie sa stiu, in aceasta etapa procesuala, legal si normal, ancheta avand caracter confidential, nu public. Dar stiu ca respectarea independentei magistratilor, inclusiv a procurorilor, implica sa nu faci nimic din ce ar putea fi considerat presiune asupra lor. Mai mult, potrivit legislatiei din Romania măsurile procedurale ale controlui judiciar pot fi revizuite de un judecator. Cazul doamnei Kovesi va fi transat de un judecator independent de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in data de 3 aprilie.

Postarile de pe Twitter si Facebook ale presedintelui Tajani si ale altor lideri de grup, inclusiv ideea de a discuta cazul acesta in Conferinta Presedintilor de maine, in aceeasi zi in care cazul doamnei Kovesi va ajunge in instanta, ar putea fi vazuta ca o imixtiune in activitatea sistemului judiciar din Romania. Nu de puține ori membrii CSM au considerat ca politicienii care fac declarații publice cu privire la mersul unor anchete aduc prejudicii, interfereaza cu sistemul judiciar, punând presiune pe judecători și procurori.

Aceeasi interpretare a fost facuta si de catre Comisia Europeana in cateva rapoarte MCV, considerand ca pozițiile publice ale unor politicieni in timpul unor investigatii sunt inadmisibile. Acelasi rationament trebuie sa se aplice si de aceasta data, indiferent de unde sunt politicienii, ce rang au in ierarhia Parlamentului European ori cine este acuzatul! Dragi colegi, de 29 de ani lupt neincetat pentru independenta sistemului de justiție din tara mea, din societatea civila in primii 18 ani si ca om politic in ultimii 11 ani. Va rog sa respectati acest principiu, al independentei justitiei, altfel, apelul dumneavoastra pentru respectarea statului de drept ar fi, in cel mai bun caz, unul duplicitar”.

Scrisoarea Renatei Weber vine în contextul în care Antonio Tajani a afirmat, vinerea trecută pe Twitter, că este îngrijorat de veştile privind punerea sub control judiciar a Laurei Codruţa Kovesi, precizând că PE susţine candidatura acestei la şefia Parchetului UE şi că va ridica problema la reuniunea de miercurea viitoare cu liderii grupurilor.

Aceleaşi îngrijorări le-a transmis şi Comisia Europeană, purtătorul de cuvânt al CE Margaritas Schinas afirmând, săptămâna trecută, că e crucial ca toţi candidaţii înscrişi pentru şefia Parchetului European, printre care se număr şi Laura Codruţa Kovesi, să fie trataţi corect şi să poată participa la toţi paşii procedurii de selecţie.

Pe 27 martie a avut loc a doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european, funcţie pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, care însă nu s-a finalizat cu o concluzie. Mai urmează două runde de negocieri între echipa PE şi Consiliu, pe 4 şi 10 aprilie.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca, miercuri, 3 aprilie, contestaţia Laurei Codruţa Kovesi împotriva controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Daciana ROIBU
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Cea mai veche pictură rupestră este de acum 45.500 de ani

Arheologii a descoperit cea mai veche pictură rupestră cunoscută până în prezent în lume: …