Acasă Prospective Remodelarea ordinii globale

Remodelarea ordinii globale

Încercarea Chinei de a domina piața globală, războaiele comerciale generate de GPL (gaz petrolier lichefiat), realinierea pozițiilor în Orientul Mijlociu și un val de populism global sunt patru ”bombe” geopolitice care nu trebuie ignorate. La acestea adăugăm crize de refugiați și amenințări transnaționale pentru a avea peisajul geopolitic al unui nou război rece.

Inițiativa Chinei ”Belt and Road”  

Războiul comercial tarifar dintre SUA și China, care a început să răstoarne piețele cu susul în jos în 2017-2018 este mult mai profund decât creșterea producție americane și comerțul echitabil. China urmărește globalizarea și dominarea tehnologică. Inițiativa Belt and Road și planul ”Made in China 2025” vor dezvolta  cel mai mare și mai activ lanț de aprovizionare pe care l-a văzut vreodată lumea.

În 2018, în Strategia Națională de Apărare, Washingtonul indica Republica Populară Chineză  ca fiind o amenințare de securitate, iar decizia SUA de a se retrage din tratatul INF cu Rusia a avut în vedere și China. Deși Rusia a profitat de tratat mult timp, mișcarea Washingtonului permite SUA să se consolideze militar împotriva Chinei.

Inițiativele Chinei sunt fezabile deoarece au companii de stat care fac licitații strategice, în timp ce Occidentul se află în dezavantaj întrucât companiile sale uriașe nu sunt ținute în mod strategic de interesele statului.

Planul Chinei remodelează ordinea mondială. Cele două inițiative ale Chinei includ o treime din cifra de afaceri a comerțului mondial și implică peste 60% din populația lumii, potrivit Băncii Mondiale.

Mai precis, Inițiativa Belt and Road (BRI) își propune să conecteze China cu aproximativ 65 de țări care cuprind peste 30% din PIB-ul global și dețin 75% din rezervele cunoscute de energie din lume.

China subscrie miliarde de dolari în investiții pentru a transpune în realitate cele două inițiative, iar acest model soft power câștigă inimile și mințile la nivel global.

Odată ce aceste inițiative vor fi consolidate, vom avea o nouă ordine mondială, întrucât acestea nu vor schimba doar comerțul mondial, ci și echilibrul global de putere.

Disputa în Marea Chinei de Sud va fi câștigată de China fără divergențe și fără conflict armat. China  cumpără influență și recompensează statele care sunt dispuse să-și vândă sprijinul sau tăcerea.

Deși Beijingul insistă că nu există un aspect geopolitic cu privire la Inițiativa Belt and Road și nu urmărește să-și schimbe politica de non-interferență în afacerile interne ale altor state, și nu caută hegemonia sau dominația, cu toate acestea, exact așa va fi politica chineză declarată sau nu.

Remodelarea ordinii globale și creșterea dominanței chineze a fost ajutată de un șir de greșeli de politică externă ale  SUA, cele mai dăunătoare fiind ultimele trei administrații, care nu au acordat importanță strategiei soft power, oferind premise pentru creșterea influenței Chinei în multe regiuni ale lumii.

În comparație cu orice scenariu în Orientul Mijlociu, China este de departe cea mai mare amenințare la adresa status quo-ului global.

Războiul comercial generat de GPL

Creșterea taxelor la import nu vor aduce producție acasă în SUA și nu vor servi la creșterea semnificativă a locurilor de muncă, ci va forța companiile americane să se mute în alte locuri cu forță de muncă ieftină cum sunt Vietnam, Indonezia, eventual state din Africa.

Politica externă a Washingtonului împinge Rusia și Iranul mai aproape de China. Acest aspect este ilustrat în mod evident de strategia SUA  pentru vânzarea de GPL. Războiul tarifar a dus la mișcări de represalii din partea Chinei pentru a impune o taxă de 10% la toate importurile de GPL din SUA. Însă, niciun proiect GPL american nu merită suficientă atenție dacă nu va avea cumpărători chinezi. La urma urmei, cea mai mare creșterea a cererii de gaze naturale vine – și va continua să vină – din China.

Beijingul înțelege importanța GPL ca armă geopolitică. Pe scena energiei puține lucruri sunt mai importante pentru SUA în mod strategic, decât să domine scena globală de GPL – un acord cu China ar pune capăt războiului tarifar. Dar, acum toate tranzacțiile sunt oprite. Dacă nu au acces la cumpărători din China proiectul american privind GPL nu arată la fel de atractiv. În prezent, SUA negociază cu Europa și Japonia folosind tactici de hărțuire pentru a ajunge la acorduri, însă pierderea Chinei va fi extrem de dureroasă.

Lovitura finală în această luptă generată de GPL va fi asupra Iranului. Gigantul petrolier al Franței, Total SA, s-a simțit obligat să se retragă din acordul de a dezvolta câmpuri de gaze naturale în Iran. China a fost mai mult decât fericită să intre și să umple acest gol. O dată ce China va dezvolta și pune în funcțiune câmpurile de gaze naturale din Iran, pierderea GPL din SUA nu va avea un impact atât de mare asupra cumpărătorilor.

Gazul natural din Qatar va beneficia, de asemenea, de escaladarea războiului comercial, la fel ca și în Canada și în Australia.

În cazul în care SUA pierde marea piață de GPL, va fi pierdut una dintre cele mai importante arme din lupta geopolitică globală a puterii. Status quo-ul global poate fi destabilizat cu ușurință prin schimbarea alianțelor pe piața globală de GPL.

Urzeala tronurilor în Orientul Mijlociu

În Arabia Saudită, Prințul Mohammed bin Salman (MbS) va face orice – chiar și împotriva celor mai puternice avertismente ale consilierilor și experților săi – să stabilizeze economia țării și să finanțeze proiectele din ce în ce mai grandioase.

În 2017 și la începutul anului 2018,  pe fondul schimbării administrației de la Washington, MbS a trecut la fapte, rupând tabuurile saudite (Arabia Saudită este cel mai tradiționalist stat islamic). În perioada mandatelor președintelui Obama, SUA a pus restricții dure asupra Arabiei Saudite, însă președintele Donald Trump i-a îmbrățișat din toată inima pe saudiți și asta a dat naștere unei atmosfere mult mai degajate, care i-a permis MbS să-și consolideze puterea.

Președintele Donald Trump și-a arătat susținerea pentru saudiți și israelieni prin retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul și sprijinul tacit pentru războiul Arabiei Saudite împotriva Iranului în Yemen.

De la preluarea mandatului de președinte al SUA de către Donald Trump, există o polarizare mult mai evidentă a alianțelor din Orientul Mijlociu: pro sau împotriva Iranului.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Egiptul sunt aliniate împotriva Qatarului, ca parte a “axei” împotriva Iranului, pe care SUA o sprijină pe deplin. Conflictul din Yemen este aproape în întregime referitor la tensiunile dintre Iran și Arabia Saudită.

Acum, Turcia se situează definitiv de partea Iranului – un mesaj pe care președintele Erdogan la clarificat prin declarații anti-saudiți după uciderea lui Khashoggi la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul.

Liniile de demarcație sunt trasate și acești actori amenință să atragă SUA, mai adânc, într-un conflict major în Orientul Mijlociu. Poate chiar mai amenințător, Statele Unite riscă să fie atrase într-un conflict direct cu Iranul în Siria.

În prezent, relațiile dintre Statele Unite și Arabia Saudită sunt legate de viitorul prețului petrolului, deoarece Arabia Saudită a reluat controlul asupra pieței petrolului, compensând pierderea de petrol iranian provocată de Washington. Acest lucru ar putea însemna un nivel ridicat de incertitudine în prețul petrolului dacă relațiile dintre SUA și Arabia Saudită ar deveni mai dure.

Folosirea țițeiului ca formă de represalii pentru orice critică venită de la Washington referitoare la uciderea lui Khashoggi nu ar fi o mișcare prea înțeleaptă a saudiților. Creșterea prețului la petrol  până la 200 de dolari pe baril, de exemplu, ar avea repercursiuni pe piață mondială și probabil o recesiune globală pe care saudiții nu și-o pot permite, chiar dacă ei sunt disperați pentru obținerea de bani în plus (pentru realizarea proiectului Vision 2030).

În cercurile de investiții există întotdeauna precauției ori de câte ori există potențial pentru o dramă regală în Arabia Saudită, care în acest caz ar fi îndepărtarea de la tron a prințului Mohammed bin Salman. Sursele noastre de la fața locului cred că acest lucru este puțin probabil, deoarece în urma epurării elitei de afaceri din Arabia Saudită, MbS este mult prea puternic. Chiar dacă, de la mijlocul până la sfârșitul anului 2018, MbS a pierdut o anumită stabilitate, evenimentele nu au fost suficiente pentru a justifica înlocuirea sa.

Un Orient Mijlociu divizat de interese a oferit Rusiei o oportunitate. Războiul din Siria a fost rampa de lansare, iar influența sa a crescut de atunci.

Rusia  joacă rolul de broker de putere în Libia și este mult mai disconfortant pentru aliații americani în alte părți, precum Arabia Saudită, Egipt și chiar Israel. Acțiunile Rusiei sunt pentru a câștiga influență, pe care să o poată folosi împotriva Washingtonului atunci când va avea nevoie.

Pe lângă toate acestea, China câștigă influență semnificativă în Orientul Mijlociu, mai ales în Arabia Saudită. După uciderea lui Khashoggi și acuzațiile internaționale la adresa MbS, interesul Arabiei Saudite față de China a devenit mai important. China nu este deranjată de respectarea drepturilor omului și nu le folosește ca instrument în relațiile cu alte state, fiind axată pe obținerea de influență în schimbul investițiilor, mai degrabă decât a profitului. Acești doi factori fac din China un partener perfect pentru planurile Prințului Mohammed privind realizarea proiectului Vision 2030.

Valul populist

De ani de zile se vorbește despre un val de populism, dar  acele enunțuiri erau doar un preludiu al adevărului din SUA, Europa și America Latină. Mișcările populiste par a amenința democrația liberală pe tot globul. Frica este în creștere, iar istoria este pregătită să se reverse într-un val de antiglobalizare ce amenință să distrugă piețele emergente.

Atracția populismului constă în faptul că este popular. Promisiunile privind reduceri de taxe și impozite i-au adus voturi președintelui Trump, în campania prezidențială din 2016.

În Brazilia, alegerile prezidențiale din 2018 au fost câștigate, din primul tur, de către liderul populist  Jair Bolsonaro prin promisiuni că toată lumea va fi fericită.

În iulie 2018, un alt lider populist a câștigat președinția în Mexic prin victoria lui Andres Manuel Lopez Obrador.

China profită din plin de neliniștea din America Latină, urmărind să fie un broker suprem de putere, urmată de Rusia – toate statele vizate fiind în proximitatea Statelor Unite.

În Italia, noul guvern de coaliție, de extremă dreapta, a câștigat inima și mințile unei populații obosite de a trăi cu măsuri de austeritate și obosită de Uniunea Europeană. Acest guvern, foarte îndatorat, s-a angajat în promisiuni care ar putea ”infecta” restul Uniunii Europene.

Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, a câștigă alegerile și a intrat în Bundestag, provocând o lovitură de imagine cancelarului Angela Merkel.

În 2017, am văzut victorii ale partidelor populiste atât în ​​Austria, cât și în Olanda. În același an, un partid populist a câștigat o victorie decisivă în Republica Cehă. Ungaria și Polonia captează frenezia populismului. În Estonia, un partid de extremă dreapta, EKRE, a intrat la guvernare. Aceste victorii vor încuraja frații lor de extremă dreapta în restul Europei de Vest, iar impulsul pentru populism se va accentua.

5 (100%) 16 votes
Mai multe Prospective
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Nu mai mințiți în sondaje

Vrem alegeri corecte, nu colaje, Vremelnici copiști de servici, Nu mai mințiți în sondaje,…