Acasă Extern Putin l-a avertizat pe Erdogan, după decizia Turciei de a transforma Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul în moschee

Putin l-a avertizat pe Erdogan, după decizia Turciei de a transforma Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul în moschee

Preşedintele Rusiei,  Vladimir Putin, i-a atras atenţia preşedintelui turc Recep Erdogan cu privire la „dezaprobarea semnificativă provocată în Rusia de decizia de a schimba statutul Catedralei creștine  Sfânta Sofia din Istanbul”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei ruse, după o discuţie telefonică purtată luni între cei doi şefi de stat, informează Agerpres.

În discuţia telefonică avută cu Vladimir Putin, Erdogan „a dat explicaţiile relevante şi a semnalat că accesul la acest monument unic al civilizaţiei mondiale va fi garantat pentru toţi, inclusiv pentru cetăţenii străini, şi vor fi prezervate sanctuarele creştine”.

Preşedintele turc a revendicat cucerirea Constantinopolului de către Imperiul Otoman în anul 1453 drept fundament pentru un presupus drept al ţării sale de a transforma din nou Catedrala Sfânta Sofia – până în prezent un muzeu – în moschee, cum a fost până în anul 1934.

„S-a decis că Sfânta Sofia va fi plasată sub administrarea Diyanet (Autoritatea pentru afaceri religioase) şi va fi redeschisă rugăciunilor”, a anunţat atunci preşedintele Erdogan, într-un comunicat publicat pe Twitter.

Biserica Ortodoxă rusă a reacţionat imediat avertizând că acest pas poate avea „consecinţe grave pentru întreaga civilizaţie umană”.

Cu puţin timp înainte ca președintele fundamentalist Recep Erdogan să anunţe decizia sa, patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse, Kiril, a insistat faţă de preşedintele turc să menţină statutul neutru al catedralei, amintind că aceasta este unul dintre cele mai mari monumente ale culturii creştine.

Distribuie pe:
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Guvernul Orban lovește în producătorii autohtoni de lapte

Guvernul Orban nu sprijină procesatorii de lapte să iasă din colaps financiar, astfel ”se …