Acasă Extern Proteste la Budapesta și la Belgrad

Proteste la Budapesta și la Belgrad

Mii de persoane au protestat sâmbătă în capitala Ungariei, Budapesta, împotriva Guvernului condus de prim-ministrul Viktor Orban şi a legii care modifică regimul orelor suplimentare, relatează Reuters.

Protestatarii au manifestat în centrul oraşului Budapesta, în zona castelului medieval Buda, sub sloganul „Ne-a ajuns!” şi au fluturat steagul Ungariei şi al Uniunii Europene.

„Ei (Guvernul, n.red) ignoră tot ce avem de spus şi tot ce vrem, lucru care ne deranjează”, a declarat Lajos Kovacs, unul dintre protestatari.

Conform modificărilor legislative adoptate luna trecută de Partidul Fidesz, condus de Viktor Orban, companiile pot solicita angajaţilor să lucreze până la 400 de ore suplimentare pe an şi pot amâna plata acestora cu trei ani.

Premierul Orban susţine că modificarea legislativă este în interesul angajaţilor, care vor avea astfel posibilitatea legală să lucreze ore suplimentare în contextul în care economia Ungariei se confruntă cu scăderea forţei de muncă.

Protest la Belgrad

Protest la Belgrad, 19 ianuarie 2019

Peste 10.000 de persoane au protestat sâmbătă în capitala Serbiei, Belgrad, faţă de regimul preşedintelui Aleksandar Vucic şi Partidul Progresiv Sârb (SNS), solicitând libertatea presei şi alegeri corecte, relatează Reuters.

Protestatarii, conduşi de Alianţa pentru Serbia, o grupare formată din 30 de partide şi organizaţii de opoziţie, au manifestat pentru al optulea weekend consecutiv. Aceştia au scandat sloganuri precum „A început” şi „Vucic este hoţ”.

Cetăţenii consideră că libertatea presei este o precondiţie importantă pentru desfăşurarea unor alegeri electorale corecte.

„Singura dorinţă pe care o avem este dispariţia acestui regim malefic. Vrem alegeri, dar libertatea trebuie să vină prima”, a declarat Branisalv Trifunovic, unul dintre protestatarii care s-a adresat mulţimii.

5 (100%) 3 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

METEO: Prognoza pentru 4 săptămâni – debutul primăverii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săp…