Acasă Intern Producătorii agricoli protestează în fața Guvernului față de închiderea piețelor. Premierul i-a invitat la discuții

Producătorii agricoli protestează în fața Guvernului față de închiderea piețelor. Premierul i-a invitat la discuții

Producători agricoli şi muncitori din domeniul agricol veniţi din mai multe zone ale ţării participă, miercuri, la o manifestaţie în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de decizia Guvernului de închidere a pieţelor care funcţionează în spaţii închise.

Protestatarii scandează „Deschideţi pieţele!” şi „Vrem să muncim, nu să murim!” şi afişează pancarte inscripţionate cu mesajele: „Supermarketurile-n câştig, ţăranii evacuaţi în frig!”, „Vrem soluţii concrete, nu ţărani evacuaţi din pieţe!”, „Pieţele pentru producătorii români!”, „Susţineţi ţăranii! Sprijinul tău e sămânţa acţiunii noastre”, „Agricultura familială la scară mică – ţărănească”.

Mitingul este organizat de Uniunea Salvăm Ţăranul Român, Asociaţia Eco Ruralis, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, Asociaţia Fermierilor Utilizatori De Automate De Lapte Crud din România, Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, Federaţia Sindicatelor Democratice din Agricultură, Federaţia Naţională a Lucrătorilor, Federaţia Uniunea Producătorilor Agricoli şi Organizaţiilor Interprofesionale, Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat, Cooperativa Agricolă Roşiori de Ialomiţa, Asociaţia Femeilor din Mediul Rural Olt şi Asociaţia Legum-Ro-Fruct Sud-Vest Oltenia.

Revendicările producătorilor şi lucrătorilor agricoli sunt: revizuirea Hotărârii de Guvern care a reglementat închiderea pieţelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale organizate în spaţii închise; sprijinirea urgentă şi strategică a pieţei locale şi a lanţurilor scurte alimentare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică, inclusiv compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători afectaţi de închiderea pieţelor din spaţii închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociaţiile de mici producători; accesul la piaţă pentru micii producători; respectarea obligaţiilor internaţionale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar; participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor şi dialog permanent cu autorităţile la nivel central.

În timpul mitingului, mai mulţi reprezentanţi ai producătorilor şi lucrătorilor agricoli au fost primiţi în Palatul Victoria pentru discuţii cu reprezentanţii Guvernului.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului, prim-ministrul a explicat că în prezent este permisă activitatea în pieţele deschise şi volante, iar măsura suspendării temporare a activităţii pieţelor închise a fost luată din raţiuni de protecţie sanitară a cetăţenilor, îndeosebi a persoanelor în vârstă, cele mai expuse în acest context.

Şeful Executivului a precizat, conform sursei citate, că „activitatea pieţelor închise va fi reluată imediat ce condiţiile epidemiologice o vor permite şi în condiţii de siguranţă sanitară pentru cetăţeni”.

„Vă garantez deschiderea totală pentru găsirea de soluţii rezonabile şi pentru susţinerea micilor producători români”, a subliniat prim-ministrul.

Un punct important al discuţiilor a vizat măsuri de compensare pentru pierderile suferite de micii producători din sectorul agricol din cauza COVID 19.

Conform comunicatului, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a subliniat că micii producători din zootehnie, legumicultură şi pomicultură vor beneficia de compensări în baza Măsurii 2.1.

„Începând cu 25 noiembrie, practic, peste câteva zile, vor intra în conturile a peste 120.000 de beneficiari din sectorul agricol aproximativ 150 de milioane de euro. Sunt fonduri binevenite pentru susţinerea producătorilor români, greu încercaţi de criza provocată de COVID 19. De asemenea, modificăm prin ordonanţă de urgenţă Legea 69 din 2016 privind achiziţiile publice verzi, astfel încât achiziţiile publice pentru nevoile locale să se poată face de la producători locali. Am gândit această măsură în sprijinul micilor producători locali”, a precizat ministrul Agriculturii, citat în postare.

Distribuie pe:
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Alegerile prezidențiale din SUA: Liberalism versus neomarxism / naționalism versus globalism.

Când globalizarea pe model progresist se vedea serios amenințată de președintele naționali…