Acasă Intern Pedepsele până la 5 ani vor fi executate la domiciliu sau în week-end

Pedepsele până la 5 ani vor fi executate la domiciliu sau în week-end

Persoanele condamnate, inclusiv pentru corupţie, cu pedepse de până la 5 ani de închisoare vor putea beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau în zilele de week-end într-un centru special înfiinţat, potrivit unor amendamente PSD adoptate de Comisia juridice din Camera Deputaţilor.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, mai multe amendamente la trei propuneri legislative referitoare la măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, stabilind ca persoanele condamnate, inclusiv pentru fapte de corupţie, cu pedepse de până la 5 ani de închisoare să poată beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat.

Conform amendamentelor depuse de PSD şi aprobate de comisie, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei conform Legii 254/2013, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Judecătorul de supraveghere a executării pedepsei va dispune aceste măsuri pentru persoanele condamnate la o pedeapsă de până la 5 ani, care au efectuat fracţia de 1/5 necesară pentru luarea în discuţie a regimului de detenţie. Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deţinuţilor care au săvârşit abateri disciplinare, conform textului adoptat, la propunerea PSD.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt: executare la domiciliu a pedepsei, executare fracţionată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură de executare, precum şi executarea pedepsei în regim mixt, de echivalent zile de muncă în folosul comunităţii şi de zile de executare sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat. Toate măsurile sunt aplicabile pentru condamnări de până la 5 ani de închisoare.

Măsurile nu se aplică pentru condamnările pentru săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei.

Măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate la domiciliu se face prin brăţară electronică.

Ministerul Justiţiei urmează să implementeze dispoziţiile prezentei legi, prin adoptarea de norme metodologice, în cel mult 30 de zile de la publicarea prezentei legi.

Deputaţii din Comisia juridică au mai stabilit că în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an executarea pedepsei se realizează în arest la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă.

Conform amendamentelor propuse de UDMR, se va reveni la reducerea pedepsei cu câte 20 de zile pentru fiecare carte scrisă în închisoare. Astfel, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate, prevede textul adoptat.

Votul asupra raportului a fost amânat pentru a face mai multe corelări între texte. Raportul va fi supus votului plenului Camerei Deputaţilor.

5 (100%) 2 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Kazakhstan: Alegeri prezidenţiale anticipate

Preşedintele interimar al Kazakhstanului, Kassym-Jomart Tokayev, a cerut marţi organizarea…