Acasă Intern Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos este începutul vieţii veşnice pentru omenire

Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos este începutul vieţii veşnice pentru omenire

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat în Pastorala transmisă de Sărbătoarea Sfintelor Paști 2021 că numai Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică.

„În acest sens, viaţa creştinilor care iubesc pe Hristos este Cruce sau răstignire a păcatului, prin rugăciune, pocăință şi post, dar şi pregustare a bucuriei Învierii, prin iertarea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos (cf. Ioan 6, 54), Sfânta Euharistie fiind arvuna vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor”, a evidenţiat Preafericirea Sa, într-un comunicat publicat pe site-ul Patriarhiei Române.

Patriarhul României a vorbit și despre perioada de pandemie pe care o traversează omenirea, îndemnând la rugăciune și la prețuirea darurilor primite de la Dumnezeu.

„Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viața omului pe pământ și cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieții pământești și al vieții cerești veșnice”.

„Această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-o perioadă de întărire în credință, mai ales prin rugăciune și prin sporire a iubirii noastre față de oamenii aflaţi în suferință”.

„Totodată, criza medicală sau pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejăm cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară”, se arată în comunicat.

Distribuie pe:
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Trump sprijină Kodak pentru orientarea producției către industria farmaceutică

Compania Kodak, producătorul internațional de aparate de fotografiat, a anunțat că își ori…