Acasă Intern OUG pentru Secţia de anchetă a magistraţilor

OUG pentru Secţia de anchetă a magistraţilor

Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă pentru operaţionalizarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, a anunţat ministrul Justiţiei. Tudorel Toader a precizat că dosarele de la DNA în care sunt investigaţi magistraţi se vor muta la Ministerul Public.

“Guvernul a adoptat astăzi OUG privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie”, a anunţat ministrul Justiţiei.

Ministrul Toader a precizat că a considerat necesară o ordonanţă de urgenţă privind operaţionalizarea Secţiei de investigare a magistraţilor pentru că din 23 iulie au intrat în vigoare modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, una dintre prevederi referindu-se şi la înfiinţarea acestei secţii, care trebuie operaţionalizată în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii.

“Mai e scurt timp şi la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii nu au fost demarate procedurile pentru operaţionalizarea secţiei. S-ar crea aşadar un blocaj pentru că, pe de o parte, DNA îşi pierde competenţa cu privire la faptele posibile, iar secţia nu a devenit operaţională. Şi atunci OUG adoptată aduce elementele de noutate: În lege se prevede că legea funcţionează cu până la 15 procurori. Cineva ar putea spune, cine stabileşte că sunt până la 15, dacă-s 8, 10 etc. S-a prevăzut în mod expres faptul că Secţia va funcţiona cu 15 procurori. (…) Comisia poate funcţiona chiar şi în trei”, a completat Tudorel Toader.

Ministrul a anunţat că procurorii interesaţi să-şi desfăşoare activitatea în această secţie au un termen la dispoziţie pentru depunerea candidaturilor care se depun la direcţia de resurse umane de la CSM. “Direcţia verifică dosarele, le transmite la comisia formată din patru membri CSM, care organizează un interviu, urmăreşte îndeplinirea unor criterii legale, a competenţelor manageriale pentru cei care îşi doresc funcţia de procuror sau procuror-şef al secţiei şi stabileşte care sunt câştigătorii, care sunt cei mai bine plasaţi pentru funcţia de execuţie şi pentru celelalte funcţii. OUG a fost adoptată azi, se va publica azi sau mâine în Monitorul Oficial, ca orice OUG intră în vigoare la momentul publicării în MO, cu condiţia depunerii spre dezbatere la cele două Camere”, a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul a declarat că, din momentul în care OUG este publicată în Monitorul Oficial, procurorul general are un termen pentru a asigura desfăşurarea activităţii acestei Secţii, adică spaţiile necesare, personalul auxiliar, de specialitate, aparatura şi toate cele necesare.

Toader a mai spus că nu se suplimentează schema de personal, cei 15 procurori fiind selectaţi din sistem, dintre cei actuali.

Ministrul Justiţiei a mai precizat că dosarele de la DNA în care sunt investigaţi magistraţi se vor muta la Ministerul Public. La DNA sunt aproximativ 300 de dosare în care sunt investigaţi magistraţi.

5 (100%) 13 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Rusia este al doilea cel mai mare producător de armament din lume

Rusia a devenit în 2017 al doilea cel mai mare producător de armament din lume, depăşind M…