Acasă Diverse O asistentă medicală a murit subit la 48 de ore după ce a primit vaccinul anti-Covid

O asistentă medicală a murit subit la 48 de ore după ce a primit vaccinul anti-Covid

Asistenta medicală Sonia Acevedo, 41 de ani, din Portugalia, a murit „subit” în ziua de Anul Nou, la 48 de ore după primirea vaccinului, informează Daily Mail.

Asistenta medicală Sonia Acevedo, 41 de ani

Sonia Acevedo era mama a doi copii și lucra ca asistentă medicală la secția de pediatrie a a Institutului Portughez de Oncologie din Porto. După ce a fost vaccinată nu a suferit efecte secundare adverse. Se așteaptă efectuarea unei autopsii astăzi sau cel târziu mâine.

„A făcut vaccinul anti-Covid-19, dar nu a avut niciun simptom. Nu știu ce s-a întâmplat. Vreau doar răspunsuri. Vreau să știu ce a provocat moartea fiicei mele”, a spus tatăl ei.

Angajatorii lui Acevedo au confirmat că a fost vaccinată împotriva Covid în data de 30 decembrie și au declarat că nu au fost anunțați cu privire la vreun „efect nedorit” atunci când a fost vaccinată sau în orele următoare.

Institutul Portughez de Oncologie a declarat într-un comunicat:

„În ceea ce privește moartea subită a unui asistent operațional din cadrul Institutului Portughez de Oncologie din Porto, pe 1 ianuarie 2021, Consiliul de Administrație confirmă evenimentul și își exprimă regretul sincer față de familie și de prieteni, cu asigurarea că această pierdere se resimte și aici. Pentru explicarea cauzei decesului se vor urma procedurile obișnuite în aceste circumstanțe”.

Sonia Acevedo a lucrat la Institutul Portughez de Oncologie din Porto, o instituție de referință la nivel internațional în tratamentul și cercetarea cancerului, timp de peste 10 ani.

Ea locuia cu familia ei în orășelul Maia, lângă Porto, dar a murit în casa prietenului ei, din Trofa, care se află la o jumătate de oră de mers cu mașina de orașul ei.

La scurt timp după ce a fost vaccinată își schimbase poza de profil de pe Facebook, postând un selfie în care apare cu mască facială, sub care scrisese: „Vaccinată împotriva Covid-19”.

Tatăl ei a declarat presei portugheze că a primit un apel telefonic prin care a fost anunțat că fiica sa a fost găsită moartă vinerea trecută, în jurul orei 11 dimineața, la câteva ore după ce au stat la masă împreună în ajunul Anului Nou.

„Fiica mea a plecat de acasă și nu am mai văzut-o apoi în viață”, a spus tatăl Soniei.

Fiica asistentei, Vania Figueredo, a declarat că mama sa s-a plâns doar de disconfortul „normal” din zona în care a fost injectată, dar altfel era bine.

Sonia Acevedo a fost una dintre cele 538 de persoane angajate în cadrul Institutului de Oncologie din Porto, care au primit vaccinul de la Pfizer-BioNTech.

Portugalia, cu o populație de puțin peste 10 milioane de locuitori, a raportat 7.118 decese din cauza Covid și peste 427.000 de infectări.

Distribuie pe:
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

USR PLUS îşi retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîţu

USR PLUS anunţă că îşi retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîţu, căruia îi r…