Acasă Cultură Noua dimensiune a terorismului internațional – volum online

Noua dimensiune a terorismului internațional – volum online

Demersul ştiinţific al acestei lucrări este examinarea terorismului în contextul realităţilor politice, culturale, sociale, religioase şi economice în care apare şi se dezvoltă. Prezentarea şi analiza sa vor încerca să fie nu doar contextuale, ci, în măsura în care se poate, şi holistic.

Combinarea nivelurilor de analiză micro şi macro poate contribui la identificarea „ingredientelor” necesare, suficiente sau favorabile pentru apariţia şi folosirea terorismului. Cauzele, factorii favorabili şi consecinţele terorismului sunt legate intrinsec de interacţiunile dintre, şi dinamica actorilor politici, fie ei guverne şi opoziţii, diverse grupuri şi facţiuni, sau organizaţii teroriste şi „publicul” lor. Tiparul legăturilor între organizaţiile teroriste este de asemenea un obiect de studiu complex. Reţeaua de legături cuprinde adesea diferite nivele şi ţări.

Terorismul din zilele noastre este rareori limitat de graniţele de stat. Aproape toate organizaţiile teroriste au legături internaţionale, există o colaborare reciprocă permanentă între aceste grupări, iar zona-ţintă este oriunde în lume. Fenomenul legăturilor transnaţionale este în plină expansiune, state şi grupări mai noi susţinând o gamă vastă de activităţi teroriste. Se vorbeşte adesea despre terorismul internaţional în termeni prea vagi sau imprecişi, ceea ce îngreunează înţelegerea corectă a amplorii şi a dimensiunilor sale şi studierea în detaliu a tendinţelor sale în timp. Problema definirii acestui fenomen poate afecta şi modul în care este perceput de mass-media, de opinia publică, de comunitatea academică şi elitele politice din societăţile noastre. Ar putea chiar afecta procesul decizional legat de măsurile guvernamentale menite să ţină sub control natura şi amploarea acestor violenţe, precum şi acordul general pe care trebuie să se bazeze o cooperare guvernamentală eficientă pentru a putea combate riscurile şi ameninţările intrinseci acestui fenomen. Ar trebui, prin urmare, să adoptăm criterii mai precise, mai exacte pentru definirea terorismului internaţional, astfel încât, pe cât posibil, să se evite unele din neînţelegerile obişnuite legate de definirea şi analiza conceptului. Aceste inadvertenţe au subminat validitatea a numeroase rapoarte, cronologii şi baze de date folosite pentru a dezvolta o imagine corectă a terorismului internaţional.

Cartea „Noua dimensiune a terorismului internațional” – autor Virginia Mircea,  a fost publicată în anul 2010, la editura Cadran Politic.

Cartea poate fi citită aici: 

Loader
Loading...

EAD Logo
Taking too long?

Reload Reload document

|

Open Open in new tab

Download [1.70 MB]

Distribuie pe:

Doctor în Ştiinţe Politice cu distincţia Magna cum Laudae, la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Sudii Politice şi Administrative din Bucureşti (S.N.S.P.A.) Citește mai mult

Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Virginia Mircea
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Viitorul geopolitic al Rusiei

Cartea analistului politic rus Aleksandr Dugin ”Fundamentele geopoliticii: viitorul geopol…