Acasă Extern Noile sancțiuni împotriva Rusiei

Noile sancțiuni împotriva Rusiei

O nouă serie de sancțiuni americane împotriva Moscovei reprezintă o încercare de a influența afacerile interne ale Rusiei înainte de alegerile prezidențiale, a afirmat, sâmbătă, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Ryabkov.

Se așteaptă ca  Washingtonul să impună Rusiei noi sancțiuni la începutul lunii februarie pentru presupusa intervenție rusească în alegerile prezidențiale din SUA, în 2016. Rusia a negat în mod repetat acest lucru.

Moscova se așteaptă ca Statele Unite să prezinte două rapoarte cu sancțiuni anti-ruse, a declarat Ryabkov agenției de știri Tass.

Unul dintre rapoarte va extinde probabil numărul oficialilor și companiilor ruse pe lista sancțiunilor, în timp ce celălalt va analiza dacă sancțiunile de până acum s-au dovedit eficiente, a spus Ryabkov.

“Considerăm că aceasta este o altă încercare de a ne influența situația internă, în special înaintea alegerilor prezidențiale”, a spus el.

Rusia va organiza alegeri electorale prezidențiale pe 18 martie, când președintele Vladimir Putin este de așteptat să fie reales pentru încă șase ani la Kremlin.

În luna august, președintele american Donald Trump a semnat un nou pachet de sancțiuni elaborat de parlamentarii americani. Noua legislație limitează competențele președintelui Donald Trump în privința ridicării sancțiunilor impuse Rusiei.

Primele sancțiuni din partea SUA împotriva Rusiei au fost impuse în 2014, pentru rolul avut în criza ucraineană și pentru anexarea Crimeei. Uniunea Europeană a impus, de asemenea, sancțiuni împotriva Moscovei, interzicând importurilor de alimente din țări care sancționează Rusia.

Noua rundă a sancțiunilor impuse de SUA ar putea include chiar o interdicție privind achiziția de obligațiuni de trezorerie rusești.

Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Tribunalul Bucureşti explică pedepsele din dosarul Colectiv

În motivarea sentinței Tribunalului București judecătorii afirmă că tragedia din , transmi…