Acasă Intern Ministrul Sănătăţii: Perioada critică a trecut, putem să ne gândim la vacanţe

Ministrul Sănătăţii: Perioada critică a trecut, putem să ne gândim la vacanţe

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că suntem in faza descrescătoare a epidemiei și ne putem gândi şi la vacanţe, dar nu se renunţă la distanţarea socială şi nici la măşti.

Nelu Tătaru a declarat că de aproximativ o săptămână cazurile de COVID încep să fie mai puţine. El a atras atenţia că avem încă persoane în terapie intensivă si se mai înregistrează şi decese. Dar dacă acestea vor fi gestionate cum trebuie, va urma şi sfârşitul pandemiei.

Ministrul a vorbit şi de vacanţe

”Ne putem gândi la vacanţă, dar noi trebuie să relaxăm etapizat. Dacă ne gândim, în condiţiile în care această etapă va merge bine, să deschidem terasele de la 1 iunie şi să deschidem plajele de la 15 iunie, când normal atunci începe şi sezonul estival, spunem că am trecut cu bine de acest lucru şi ne putem gândi şi la o vacanţă. Restul, tot ce înseamnă vacanţe exterioare, ne gândim doar în contextul în care fiecare din ţările partenere sau din Uniunea Europeană îşi vor deschide în consonanţă cu noi, dar şi cu evoluţia din fiecare ţară în parte a pandemiei”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a subliniat ca toate relaxarile vor fi făcute treptat şi nu se va renunța la măşti şi distanţare socială.

Distribuie pe:
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Legea 162/2020: Cartea electronică de identitate permite accesul la servicii medicale fără card de sănătate

Cartea electronică de identitate permite accesul la servicii medicale fără card de sănătat…