Acasă Intern Ministerul Dezvoltării cumpără 70 de tramvaie pentru 5 orașe

Ministerul Dezvoltării cumpără 70 de tramvaie pentru 5 orașe

Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat, în această săptămână pe SEAP-SICAP, trei anunţuri pentru achiziţionarea unui număr de 70 tramvaie pentru transportul public urban de călători, valoarea totală fiind de peste 600 de milioane lei.

Primul anunț vizează achiziţia a 40 de tramvaie destinate transportului public urban şi are valoare totală estimată de 320.000.000 de lei. Cel de-al doilea anunţ publicat de Ministerul Dezvoltării prevede cumpărarea a 17 tramvaie, cu o valoarea totală estimată de 170.000.000 de lei. Al treilea anunţ are ca obiectiv achiziţionarea a 13 tramvaie bidirecţionale, în valoare de 118.966.386 lei.

Tramvaiele cumpărate urmează să fie folosite în oraşele Galaţi, Brăila, Ploieşti, Craiova şi Reşita.

Toate cele trei anunţuri ale MDRAP pentru achiziţia unui număr de 70 de tramvaie se ridică la o valoare totală de 608.966.386 lei.

40 de tramvaie pentru Brăila, Galaţi şi Ploieşti

Cel dintâi anunţ al Ministerului Dezvoltării prevede achiziţionarea, prin licitaţie deschisă, a 40 de tramvaie, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este pe 27 februarie. Este vorba despre câte 10 tramvaie pentru Brăila şi Galaţi şi 20 pentru Ploieşti.

Potrivit caietului de sarcini din anunţul publicat de MDRAP în SEAP, tramvaiele trebuie să fie unidirecţionale, o viteza maximă de circulaţie de 70 km/oră, reglabilă, limitată electronic la 50 km/oră şi să aibă podea 100% coborâtă pe toată suprafaţa destinată pasagerilor, cu facilităţi (rampe/rampă) pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor şi a persoanelor cu mobilitate redusă.

Capacitatea de transport totală a tramvaielor trebuie să fie de minim 100 locuri, respectiv 6 persoane pe metrul pătrat, din care minim 32 pe scaune fixe, nerabatabile şidin care minim şase accesibile din low floor, plus vatmanul. Producătorul poate suplimenta numărul de locuri pentru călători din tramvai prin montarea de scaune rabatabile.

Tramvaiele trebuie să fie echipate cu instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, instalaţie de exhaustare a aerului viciat, sistem de numărare a călătorilor, cu instalaţie audio-video în interior, anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing, instalaţie de informare a călătorilor atât la interior cât şi la exterior. Acestea vor fi echipate şi cu echipament wireless.

Durata de viaţă a celor 40 de tramvaie pe care vrea MDRAP să le cumpere trebuie să fie de cel puţin 30 ani (8 ani fără reparaţii generale), timp în care pe baza măsurilor luate împotriva coroziunii, cu ocazia lucrărilor de reparaţii generale, nu va fi necesară demontarea amenajărilor interioare.

17 tramvaie pentru Craiova

În ceea ce priveşte cele 17 tramvaie cu o valoare totală de 170.000.000, din cel de-al doilea anunţ al Ministerului Dezvoltării, acestea trebuie să aibă o lungime de 25 de metri, viteza maximă de circulaţie de 70 km/oră, reglabilă, limitată electronic la 50 km/oră. Ele vor fi achiziţionate pentru a fi folosite în oraşul Craiova. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este pe 6 martie.

Cele 17 tramvaie destinate transportului public din Craiova trebuie să aibă minim patru uşi duble de serviciu comandate electric şi electronic şi acţionate electric, pentru urcarea şi coborârea călătorilor, accesibile pe partea dreaptă a tramvaiului în direcţia de mers.

Capacitatea de transport totală a tramvaielor pentru oraşul Craiova trebuie să fie de minim 190 locuri, respectiv 6 persoane pe metrul pătrat, din care minim 50 pe scaune fixe, nerabatabile, din care minim 6 accesibile din low floor, plus vatmanul. Şi acestea trebuie să fie echipate cu instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, instalaţie de exhaustare a aerului viciat, sistem de numărare a călătorilor, cu instalaţie audio-video în interior şi cu echipament wireless.

13 tramvaie pentru Reşiţa

Cumpărarea a 13 tramvaie bidirecţionale pentru transportul de călători cu valoarea totală de 118.966.386 de lei, iar ofertele pot fi depuse până la data de 20 februarie.

Capacitate de transport totală va fi de minim 92 locuri, respectiv 6 persoane pe metrul pătrat, din care minim 28 pe scaune fixe, nerabatabile, din care min. 6 accesibile din low floor, plus vatmanul.

La fel ca celelalte tramvaie, ele trebuie să fie echipate cu instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, instalaţie de exhaustare a aerului viciat şi prevăzute cu sistem wireless.

Garanţia funcţionării tramvaielor este de minim 350.000 km sau minim 5 ani (care condiţie se îndeplineşte prima), de la data punerii în exploatare.

5 (100%) 2 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Maduro propune organizarea de alegeri parlamentare anticipate

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a propus luni organizarea de alegeri parlamentare…