Acasă Extern Marea Britanie: Conservatorii conduşi de Boris Johnson, proBrexit, au obţinut o victorie istorică

Marea Britanie: Conservatorii conduşi de Boris Johnson, proBrexit, au obţinut o victorie istorică

Rezultatele alegerilor din Marea Britanie. Potrivit ultimelor rezultate publicate, Partidul Conservator a obţinut 363 de locuri, în timp ce Partidul Laburist a obţinut doar 203. ”Majoritate zdrobitoare pentru Johnson şi colaps pentru laburişti”, a comentat The Guardian rezultatul alegerilor.

Lira sterlină a atins o valoare record după ce Boris Johnson a câştigat alegerile din Marea Britanie. Lira a câştigat peste 2,5 procente faţă de dolarul american şi se tranzacţionează la cel mai tare nivel din ultimul an şi jumătate, relatează Reuters.

Boris Johnson a reamintit de “colegii care au pierdut locuri”, însă şi-a felicitat formaţiunea politică pentru că a obţinut cea mai mare majoritate încă din anii 1980. Marea Britanie va putea acum să “ducă Brexit la sfârşit”, a declarat acesta.

Premierul britanic s-a adresat de asemenea şi alegătorilor care au votat conservatorii pentru prima oară. “Nu vom ignora niciodată susţinerea pe care ne-aţi acordat-o”, a afirmat Boris Johnson, adăugând că pe viitor va încerca să o obţină din nou.

Potrivit ultimelor rezultate publicate, Partidul Conservator a obţinut 363 de locuri, în timp ce Partidul Laburist a obţinut doar 203.

De la ”colaps”, la ”coşmar”, scrie presa britanică despre rezultatul alegerilor din Marea Britanie. Victoria categorică a lui Boris Johnson şi eşecul istoric al laburiştilor au fost abordate în mod diferit de publicaţiile din Marea Britanie.

Conservatorii au obţinut o victorie istorică, potrivit exit-poll-urilor Conservatorii se îndreaptă spre cel mai bun rezultat la alegeri de la victoria lui Margaret Thatcher în 1987 iar laburiştii spre cel mai slab rezultat din ultimii 80 de ani, relatează CNN. Jeremy Corbyn, liderul laburiştilor, a anunţat că se va retrage după o perioadă de reflecţie.

Partidul Conservator, al premierului britanic în funcţie Boris Johnson, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar anticipat din Marea Britanie, arată rezultatele sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Conform sondajelor, efectuate la comanda postului Sky News, Partidul Conservator (centru-dreapta) a obţinut 368 de locuri în Camera Comunelor, peste pragul majoritar de 326 de locuri. Partidul Laburist (centru-stânga), condus de Jeremy Corbyn, este creditat cu 191 de locuri, faţă de 262 în prezent. Pe locul trei se clasează Partidul Naţional Scoţian (SNP), cu 55 de locuri.

Partidul Liberal-Democrat este creditat cu 13 locuri, Partidul Verzilor a obţinut un singur mandat, iar Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, nu a obţinut niciun loc în Camera Comunelor.

Dacă estimările sondajului se vor confirma, rezultatul ar fi un dezastru pentru Partidul Laburist, situaţie care va pune sub semnul întrebării mandatul liderului Jeremy Corbyn. Un astfel de rezultat i-ar conferi premierului Boris Johnson legitimitatea de a insista pentru retragerea rapidă a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Boris Johnson: Avem un mandat puternic pentru Brexit

Primul ministru britanic Boris Johnson a declarat vineri că guvernul său se pare că a câştigat un nou mandat puternic pentru a finaliza Brexit-ul, iar lucrurile par să meargă în direcţia cea bună în urma rezultatului votului anunţat de exit-polluri, potrivit Reuters.

Jeremy Corbyn spune că nu va conduce Partidul Laburist la viitoarele alegeri din Marea Britanie.

Liderul Partidului Laburist şi al opoziţiei din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a declarat că nu va conduce partidul la viitoarele scrutine electorale după ce a recunoscut că a fost o „noapte foarte dezamăgitoare”, după înfrângerea suferită în alegerile generale din 12 decembrie, potrivit Reuters.

Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Putin Is NOT Following Xi’s Lead  

In his annual address to the Russian parliament on January 15, 2020, President Vladimir Pu…