Acasă Extern Macron a convins SUA să rămână în Siria

Macron a convins SUA să rămână în Siria

Într-un interviu acordat la un an de la câștigarea alegerilor prezidențialeîn Franța, Emmanuel Macron s-a referit și la operațiunea militară din Siria, desfășrată alături de Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

Președintele Emmanuel Macron a explicat încă o dată decizia Franței de participa, alături de Statele Unite ale Americii și de Marea Britanie, la operațiunea militară împotriva Siriei.

Macron a spus că l-a convins pe Donald trump ca trupele SUA să rămână în Siria.

Macron a spus că Franța nu a declarat război regimului lui Bashar al-Assad și că acțiunea militară a fost legitimă și s-a desfășurat în spiritul dreptului internațional: “Am ajuns la un punct în care această lovitură a fost indispensabilă pentru a reda credibilitatea vocii comunităţii noastre. Acum, aveţi dreptate, cum am spus-o de la început, dar şi în faţa ONU în septembrie, pentru a construi o soluţie durabilă pentru Siria, trebuie să vorbim cu Iran, Rusia şi Turcia. […] Acum zece zile, preşedintele Trump a spus că Statele Unite s-au angajat să părăsească Siria. Noi l-am convins că este necesar să rămână acolo.”

Emmanuel Macron a mai spus că Franța a reușit operațiunea din punct de vedere militar: “Conform autorităţilor siriene şi ruse, nu sunt victime de partea lor. Este exact ceea ce am vrut.”

Conform Constitutiei, parlamentul se întrunește astăzi pentru a dezbate decizia Franței de a participa la operațiunea militară din Siria. Dezbaterea nu va fi urmată de un vot.

5 (100%) 2 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Un avion militar rus a DISPĂRUT în zona maritimă a Siriei

În noaptea de luni spre marţi în timp ce zbura în spaţiul aerian al Siriei, deasupra Mării…