Acasă Cultură Lupul Dacic este logo-ul României la Consiliul UE

Lupul Dacic este logo-ul României la Consiliul UE

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, în şedinţa comună din 3 octombrie, ca în perioada premergătoare (15 octombrie – 31 decembrie 2018), cât şi în perioada derulării efective a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene (1 ianuarie – 30 iunie 2019), toate documentele pentru corespondenţa externă să fie întocmite cu logo-ul Preşedinţiei României la Consiliul UE, anume un lup dacic stilizat.

„În acea perioadă este aşteptată participarea mai multor delegaţii oficiale din statele membre. Se propune ca în perioada premergătoare din octombrie până în sfârşitul lui decembrie precum şi în perioada derulării efective a Preşedinţiei, 1 ianuarie – 30 iunie 2019, toate documentele pentru corespondenţa externă să fie întocmite conform unor anumite caracteristici, potrivit anexelor. Da, identitate vizuală! Acest logo prevăzut în anexe să fie inscripţionat şi pe produsele de birotică şi papetărie, rechizite, cadouri de protocol şi orice alte materiale care vor face obiectul promovării evenimentelor la nivel parlamentar”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, potrivit stenogramei oficiale a şedinţei comune.

Concursul privind desemnarea logoului preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a fost câştigat, la 9 noiembrie 2017, de un elev al Colegiului Naţional „I.L.Caragiale”din Bucureşti, Ioan Nicolae Dobrinescu, cu un lup stilizat.

Câştigătorul concursului a explicat însemnătatea logoului creat: „Pentru mine, Uniunea Europeană trebuie să fie sigură pe sine, puternică. Da, ca un lup. Un lup care din ce am învăţat la istorie este prezent în toate culturile europene”. Elevul a fost premiat cu 3.000 de euro şi o vizită la Bruxelles.

Desemnarea câştigătorului s-a făcut prin decizia juriului, în procent de 50%, iar celălalt criteriu, care a contat în proporţie de 50%, l-a reprezentat punctajele şi mesajele obţinute pe reţelele de socializare.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò – apel pentru formarea unei alianțe antiglobaliste la nivelul întregii lumi împotriva ”Marii Resetări Mondiale”

Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, un veritabil avertizor de integritate al Sf. Scaun și ad…