Acasă Intern It’s the end of the World as we know it

It’s the end of the World as we know it

Nu, nu vreau să înșir aici obișnuitele locuri comune despre cum ne-a schimbat Covidul viața. Dar, pentru România, 2020 a fost anul unor schimbări majore.

  1. Schimbarea clasei politice

Alegerile din 2020 au marcat un pas esențial. Cu excepția lui Ludovic Orban (care, părerea mea, va părăsi linia întâi la congresul PNL din aprilie) și a lui Isărescu (unde există alte circumstanțe), nu mai avem nici un politician din anii ’90 în prim plan. Ieșirea din parlament a partidulețelor lui Băsescu, Ponta și Tăriceanu marchează simbolic finalul unei generații politice. Mai ales a lui Ponta, altfel, Tăriceanu și Băsescu fiind niște pensionari decrepiți care ar fi trebuit să se fi retras mai demult. Ponta ar fi mai avut „zile” în politică, nefiind mult mai în vârstă ca Barna sau Cioloș. Pe de altă parte însă, mi se pare un politician mereu fair-play, care a înțeles când trebuie să se retragă, așa cum a făcut în 2009 când serviciile i-au furat victoria lui Geoană, în 2012 cu Barrosso și referendumul pentru demiterea lui Băsescu, în 2015 la Colectiv.

A avut un proiect politic care la un moment dat promitea, însă nu a știut să-și joace cărțile cum trebuie.

Nu doar că nu mai avem în prim-plan politicieni din anii ’90, dar avem în parlament două partide noi, partide create „la firul ierbii”, de jos în sus. Normal că sunt partide „anti-sistem” și funcționează diferit de celelalte 2 partide rămase – PNL și PSD.

Cele două partide sunt efectiv create de jos în sus, răspund unor nevoi reale ale „pieței” și au acum împreună o treime din parlament.

Ajunge la putere generația celor născuți în anii 80-90 oameni pentru care comunismul e o amintire vagă, la fel și tranziția din anii ’90 care nu au lăsat sechele. Este o generație care a prins altă școală, a călătorit mai mult și a ajuns la maturitate în perioada de prosperitate a anilor 2000.

  1. Schimbarea paradigmei politice

Sunt primele alegeri la care nu s-a mai mers pe distincția comunism/anti-comunism și explicit pe asumarea dihotomiei „conservatori” – „progresiști”. La modul teoretic, avem un partid conservator de dreapta, PNL, un partid conservator de stânga, un partid conservator anti-sistem (AUR) și un partid „progresist” – USR.

USR este primul partid de clasă de la noi. Este partidul corporatiștilor și corporatiștilor wannabe, refuzând programatic alte clase sociale sau „nișe electorale”. Ghiveciul ideologic nu este neapărat un lucru rău pentru ei, pentru că și corporațiile au mesaje confuze. Cum spunea un cantautor, „viața-i viață, banu-i ban”. Avem aici un elitism, nejustificat, dar care funcționează și ca o formă de protecție a membrilor, care reprezintă „partea bună” a electoratului – acei „Tineri Frumoși și Liberi”. Pentru ei, momentul fondator nu mai este mineriada, ca pentru generația anterioară „anti-comunistă”, ci 10 august 2018. De aia a fost și abandonată lupta anti-comunistă.

Trebuie remarcat și faptul că USR a pus ca miniștri principalii lor vectori de imagine pe domeniile respective – Năsui la Economie, Ghinea la Fonduri Europene, Drulă pe Transporturi, Vlăduț Voiculescu pe Sănătate, Mixich la CAS. Singurul mare chix de imagine este nominalizarea lui Stelică „garsonieră” Ion pe Justiție. Sigur că au competențe și relaizări discutabile (uni au mai fost miniștri) dar celelalte partide nu și-au construit un nucleu de „specialiști”, tehnocrați pe un domeniu, par să meargă în continuare pe politruci. Din punctul acesta de vedere, PNL este dezastru. Să vedem ce va face PSD în opoziție, fiindcă nici acolo nu se conturează momentan mare lucru, în afara unui nucleu pe finanțe și economie – Cristian Socol și Adrian Câciu.

Spuneam în „țigara de după” alegerile de luna trecută că AUR este creația USR. Practic, este un USR de semn contrar. AUR a cules o parte din electoratul USR, cel mai radical, cei pentru care Caramitru Junior nu mai era suficient și aveau nevoie de ceva „adevărat”. În același timp, în AUR s-au strâns și cei disprețuiți de USR – „știrbii” de care vorbea Liiceanu.

AUR preia un mix ciudat și deloc omogen de electorat – avem aici PUNR și România Mare, băsismul pur și drept, cel cu „țepele din Piața Victoriei”, useriști dezamăgiți de onania intelectuală, avem Coaliția pentru Familie. Ce-i unește? Disprețul unora dintre celelalte segmente și ignorarea lor de către cele două partide mari. Dispariția PMP le va aduce un spor electoral consistent și poate ajuta la coagularea unui băsism național de rit ortodox.

  1. Moartea anti-pesedismului

Toate alegerile de până în 2020 au avut ca discurs coagulant al dreptei „moarte pesedeului”. Au creat în societate emoții puternice, valuri de ură care au condus la victorii „nescontate”. În 2018 a căpătat celebra accentuare cu iz suedez. Deși în 2020 președintele a ieșit aproape zilnic să înjure PSD, efectele au fost nule.

A ajutat și faptul că PSD a pitit baronii, a pensionat din dinozauri, a retras figuri compromise mediatic. Sigur, e greu să se recunoască că a existat un guvern mai prost ca guvernul Dăncilă și că Johannis scoate mai multe perle și prostii pe gură decât Veorica.

Faptul că PSD este în continuare cel mai mare partid a stupefiat pe mulți. Se vede buimăcirea unora din „bula aialaltă” și parcă explicația aia cu „nu au ieșit oamenii buni la vot” nu prea merge.

Ideea este că PNL se dovedește a fi un PSD mai hoț și mai incompetent, iar USR vine cu o ofertă politică exclusiv pentru un singur segment electoral. Ceilalți au ca alternativă PSD sau AUR.

Nu cred că se va putea ajunge într-un viitor predictibil la un val de ură la adresa PSD cum a fost în 2018. Gafele și prostiile făcute de guvernul Orban nu au dus la un val serios de ură împotriva PNL, pur și simplu, cred că ura va dispărea ca motor electoral. Și faptul că USR a intrat la guvernare va avea darul de a demonstra că „iarna nu-i ca vara”.

 

Sursa: politichii.ro

Distribuie pe:
Mai multe Intern
Comentarii închise.