Acasă Extern Italia nu mai respectă regulile UE

Italia nu mai respectă regulile UE

Guvernul de la Roma a aprobat Proiectul de buget pe anul 2019 care prevede majorarea cheltuielilor sociale și reducerea vârstei de pensionare, ceea ce va duce la majorarea deficitului într-o perioadă în care regulile UE spun că ar trebui să scadă.

Astfel, deficitul ar urma să crească de la 1,8% din produsul intern brut în 2018 la 2,4% în 2019, apoi să scadă la 2,1% în 2020 şi să revină la 1,8% în 2021.

Uniunea Europeană a anunțat că va formula un avertisment oficial pentru Italia, fiind îngrijorată că nu respectă regulile.

Autorităţile europene vor prezenta, joi, în mod oficial îngrijorarea cu privire la proiectul de buget al Italiei prin trimiterea unei scrisori oficiale de avertisment, a declarat pentru Reuters un oficial european.

Potrivit sursei citate, comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici, va înmâna această scrisoare ministrului italian de Finanţe, Giovanni Tria, la Roma. Oficialul citat a mai spus că Executivul comunitar se aşteaptă la un răspuns din partea autorităţilor italiene, şi posibile modificări la proiectul de buget, înainte de a lua noi măsuri.

În replică, premierul Italiei, Giuseppe Conte, a apărat proiectul de buget pe 2019 pe care l-a apreciat ca fiind unul „minunat” şi totodată a dezminţit că ar exista divergenţe în rândul coaliţiei guvernamentale cu privire la planurile fiscale.

Oficialul european citat de Reuters mai susţine că şi alte state membre ale zonei euro vor primi scrisori din partea Comisiei Europene cu privire la proiectele lor de buget, însă Italia este singura ţară în cazul căreia Comisia susţine că există riscul unei abateri serioase de la obiectivele fiscale ale UE.

„Italia este un caz special” a apreciat oficialul, potrivit căruia autorităţile de la Roma vor primi încă de joi scrisoarea Comisiei, în timp ce celelalte state vor fi informate vineri.

Conform regulilor UE, trimiterea unei scrisori oficiale de avertisment ar putea fi urmată, în data de 29 octombrie, de o decizie a Comisiei de respingere a proiectului de buget al Italiei, o decizie fără precedent care ar putea agita şi mai mult pieţele financiare.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…