Acasă Extern Israelul își întărește legăturile cu Arabia Saudită

Israelul își întărește legăturile cu Arabia Saudită

Ministrul israelian al Serviciilor de Informații, Yisrael Katz, a declarat, astăzi, publicației online ”Elaph”, din Arabia Saudită, că Israelul va acționa pentru a preveni prezența militară iraniană în Liban și l-a invitat pe Prințul Mohammad bin Salman al Arabiei Saudite să viziteze Israelul.

Ministrul Yisrael Katz a declarat presei saudite că ”Israelul poate să atace planurile de amplasare a rachetelor iraniene în Liban la fel cum s-a întâmplat în Siria”

Katz a confirmat cotidianului israelian Haaretz că l-a invitat pe Mohammad bin Salman, prințul moștenitor al Coroanei saudite, să viziteze Israelul.

Arabia Saudită nu are legături diplomatice oficiale cu Israelul.

”Elaph” este un cotidian online, din Arabia Saudită, folosit drept canal de comunicare între Israel și lumea arabă.

Descriind Arabia Saudită ca lider al lumii arabe, Katz a propus ca Regatul Saudit să fie mediatorul în negocierile privind procesul de pace dintre Israel și palestinieni. Katz a adăugat că Israelul dorește să participe la astfel de negocieri.

Ministrul Katz a declarat că Israelul este conștient de faptul că Iranul a construit fabrici de arme în Liban. “Avem informații că Iranul construiește fabrici cu tehnică avansată pentru producerea de rachete în Liban și vreau să subliniez că am tras o nouă linie roșie și nu le vom permite să facă acest lucru”.

Întrebat de jurnalist dacă Israelul vede vizita unui lider al miliției irakiene la sud de Liban ca o încercare iraniană de a trimite un mesaj către Israel, Katz a spus că, nu este nevoie ca Iranul să trimită un mesaj, Israelul știe exact ce sunt iranienii în regiune. Atunci când jurnalistul l-a întrebat dacă Israelul ar putea bombarda fabricile de rachete din Liban, Katz a răspuns: “Da, vom acționa și militar și îi vom împiedica, așa cum s-a întâmplat în Siria”.

“Cu cât mai precise vor fi rachetele Hezbollah, cu atât lovitura Israelului va fi mai puternică și mai extinsă, de data aceasta, tot Libanul va fi o țintă”, a adăugat Katz.

Referindu-se la cel de-al doilea război din Liban, când Israelul a luptat împotriva Hezbollah, în 2006, Katz a spus: “Ce s-a întâmplat în 2006 va fi un picnic în comparație cu ceea ce putem face. Vă spun că vom trimite Libanul în epoca de piatră. ”

“În același timp, nu vrem război și nu avem nici un interes să distrugem Libanul, dar nu vom accepta un atac al Libanului asupra noastră. De exemplu, recent am sugerat primului-ministru [Benjamin Netnyahu] că vom acționa militar și să pună în aplicare din punct de vedere economic Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate a ONU, adoptată în unanimitate după al doilea război din Liban, în 2006, și să aplicăm sancțiuni împotriva Hezbollah și Iran. Sub conducerea Statelor Unite și cu acordul Chinei și Rusiei intervenim militar dacă este nevoie.”, a afirmat ministrul israelian.

Katz a continuat: “Premierul a vorbit despre acest lucru cu președintele francez [Emmanuel Macron] și cu Uniunea Europeană. Aceasta este o decizie luată în mod neechivoc și, în loc să adoptăm noi rezoluții, vom invoca acest lucru pentru a priva Hezbollah de armele sale. Liga Arabă consideră Hezbollah o organizație teroristă la fel ca și Arabia Saudită, Egiptul și Iordania, ca de altfel, întreaga lume. Și, în opinia mea, aceasta este o oportunitate deosebit de bună după decizia Primului ministru libanez Saad Hariri de a demisiona , o decize pe care a retras-o, mai târziu. Dar, în practică, Hariri a tras covorul de sub picioarele Hezbollah și Iran”, a spus Katz.

Tot astăzi, Regele Salman din Arabia Saudită comentând recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către Președintele american Donald Trump,a spus că palestinienii au dreptul la Ierusalimul de Est ca și capitală al unui viitor stat palestinian.  Regele Salman a făcut această remarcă la întrunirea liderilor arabi și musulmani de la Istanbul care a avut ca temă de discuție decizia Președintelui Trump.

Regele Salman și-a numit, în luna iunie, fiul, Mohammad bin Salman, în vârstă de 32 de ani, moștenitorul tronului Arabiei Saudite. Mulți se așteaptă ca în viitorul apropiat Regele Salman, care este în vârstă și bolnav, să se retragă și să-i înmâneze sceptrul fiului său.

Poziția fermă anti-iraniană a Prințului Mohammad îi face un partener important pentru S.U.A. și Israel. Mai multe site-uri arabe au raportat în ultimii ani că Prințul saudit s-a întâlnit cu câțiva israelieni importanți.

Conform acestor relatări, o astfel de întâlnire a avut loc la Eilat în 2015; o alta în timpul Summit-ului arab din Iordania, din luna martie, și există întâlniri regulate între ofițerii saudiți și ofițerii israelieni în cadrul întâlnirilor comune dintre Iordania, Arabia Saudită și Statele Unite.

Luna trecută, ”Elaph” a publicat un interviu fără precedent cu Lt. Gen. Gadi Eisenkot,  fiind prima dată când un ofițer de rang înalt al Forțelor de Aparare din Israel acordă un interviu unei organizații media din Arabia Saudită.

În interviu, Eisenkot a numit Iranul “amenințarea reală, cea mai mare pentru regiune”. El a spus că Israelul și Arabia Saudită sunt de acord cu privire la intențiile Iranului și a remarcat că cele două state nu au avut niciodată conflicte

5 (100%) 12 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Rusia acuză Israelul ca fiind de vină pentru doborârea avionului militar din Siria

Rusia a declarat că Siria a doborât unul dintre avioanele sale militare – dar a spus…