Acasă Mediu Încălzirea globală este un fenomen ciclic , NU este generată de activitățile umane

Încălzirea globală este un fenomen ciclic , NU este generată de activitățile umane

Pe planeta noastră, în ultimii 2,75 milioane de ani au avut loc peste 50 cicluri glaciare majore[i]. Creștere temperaturii globale NU este generată de activitățile umane. Mergem pe un drum greșit, un fel de hecatombă a orbilor, conduși de isteria nevăzătoare a ecologiștilor. Ecologiștii nu au auzit niciodată de un ”bilanț energetic”, dar cei de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), da. Pentru a crește temperatura atmosferei cu 1 grad este nevoie de întreaga energie produsă astăzi de umanitate, adunată timp de 600 de ani.

Pământul trece, periodic, prin faze naturale de răcire, glaciațiuni și faze de încălzire – ”încălzirea globală”, aceasta însemnând cantități enorme, cosmice, de energie. Desigur poluarea, de cele mai diverse feluri, are consecințe nefaste, mai ales asupra sănătății oamenilor din orașe. Sigur că trebuie luate măsuri contra poluării, dar fenomenul încălzirii globale depășește capacitățile umane de luptă contra acesteia. Nu ne putem lupta cu Natura, cu Dumnezeu.

Fizicianul Max Planck spunea în 1963: ”Un nou adevăr științific nu triumfă prin convingerea opozanților, făcându-i să vadă lumina, ci mai degrabă pentru că opozanții mor în cele din urmă și apare o nouă generație care este familiară cu noul adevăr”.

Istoria Pământului este una dominată de ciclurile glaciație-interglaciație. Numai în ultimele 2,75 milioane de ani, măsurătorile pe carote de gheață și sedimente oceanice au dus la identificarea a peste 50 episoade majore de încălzire globală, urmate de răcire globală.

Ciclurile Milankovitch

Apariția acestor cicluri este cauzată de schimbări subtile în parametrii cosmici ai Pământului în timpul rotirii sale în jurul Soarelui. Descrise pentru prima dată de geofizicianul sârb Milutin Milankovitch, ciclurile care-i poartă numele includ variațiile excentricității elipsei de revoluție (cu o perioadă T = 100.000 ani), ale unghiului de înclinare a axei de rotație (T = 41.000 ani)  și ale precesiei echinoxurilor (T = 23.000 ani).

Ciclurile Milankovitch variază cantitatea de radiație solară ajunsă la fiecare latitudine în fiecare anotimp și pot fi calculate cu precizie astronomică.

În faza a doua, mărimea calotelor glaciare din emisfera nordică intră sub controlul a două gaze cu efect de seră din atmosferă: dioxidul de carbon (CO2) și metanul (CH4). Când energia solară este în creștere, inițiind topirea ghețarilor, concentrațiile gazelor cu efect de seră cresc și contribuie, prin căldura reținută în atmosferă, la topirea accelerată a calotelor glaciare. Când energia solară scade ca intensitate, scad și concentrațiile gazelor cu efect de seră, iar temperaturile mai mici permit acumulări mai mari de gheață.

Emisiile de CO2 urmează creșterii temperaturilor după o perioadă de 800 ± 200 ani

Raportul dintre încălzirea atmosferei și creșterea concentrațiilor de CO2 este de tipul oul sau găina? Cine pe cine cauzează? Datele existente care descriu ultimii 240.000 ani de istoria climatică, indică fără dubiu că emisiile de CO2 urmează creșterii temperaturilor după o perioadă de 800 ± 200 ani. Este un mister ne-elucidat faptul că, începând cu Al Gore și al său An Inconvenient Truth, raportul ou-găină s-a schimbat cu 180°: acum se spune într-o anumită parte a mass-mediei că dioxidul de carbon a început să crească după 1850, cauzând apoi creșterea temperaturii medii globale cu 0.85°C.

Actuala interglaciație a început foarte asemănător cu altele imediat anterioare (opt la număr, extinse pe perioada ultimilor 740.000 ani)[ii]. Cele mai mari calote, care s-au dezvoltat cu 20.000 ani în urmă, au început să se topească acum 17.000 ani pe măsură ce intensitatea insolației creștea în emisfera nordică la latitudini mari. Urmând creșterea temperaturilor, după 800 ani, concentrațiile gazelor cu efect de seră au început și ele să crească. Cu circa 10.000 ani în urmă, maximul insolației fusese atins și majoritatea calotelor glaciare se topise.

Înainte ca ultima calotă glaciară din emisfera nordică să fi dispărut complet, forțele cosmice, care inițiaseră ciclul de încălzire globală, și-au inversat sensul, împingând sistemul climatic în faza de răcire globală. În consecință, concentrațiile celor două gaze cu efect de seră au început să scadă. Modelul ultimelor opt interglaciațiilor pare a fi urmat ca la carte.

Conform ciclurilor Milankovitch: Nivelurile insolației din timpul verii scad de 10.000 ani și au ajuns acum imediat sub nivelul mediu al ultimelor sute de mii de ani. Prin comparație cu intervalele naturale pe termen lung, insolația din timpul verilor nordice a scăzut cu circa 55% față de valoarea ei maximă care a declanșat ultima interglaciație. Calotele glaciare  au fost prezente 90% în emisfera nordică în ultimele câteva mii de ani, sugerând răcirea lentă a climei.

În ceea ce privește poluarea, acesta este un alt subiect. Există ipoteze ale influenței activității umane asupra încălzirii globale, dar acestea nu au putut fi confirmate științific, până în prezent. Subiectul referitor la poluare și încălzirea globală a apărut după Criza petrolului din Orientul Mijlociu, fiind speculat foarte mult politic.  Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Margaret Thatcher promotorul încălzirii globale

Note:

[i] J. Mangerud, J. Ehlers, P. Gibbard –  ”Quaternary Glaciations : Extent and Chronology 1: Part I Europe”, editura Elsevier, 2004.

[ii] EPICA Community Members, 2004, Eight Glacial Cycles from an Antarctica Ice Core, Nature, vol. 429, pp. 623 – 628.

Mai multe Mediu
Comentarii închise.

Recomandări

Ministrul mediului sesizează Parchetul pentru incineratorul care otrăvește aerul lângă Ploiești

Ministrul mediului, Costel Alexe, a anunțat vineri că va trimite procurorilor dosarul ileg…