Acasă Intern HAI SĂ NE CERTĂM BUNICII ŞI PĂRINŢII!… C-AU MURIT DEGEABA…

HAI SĂ NE CERTĂM BUNICII ŞI PĂRINŢII!… C-AU MURIT DEGEABA…

Inegalabilul, tulburătorul şi înflăcăratul artist naţional, TUDOR GHEORGHE…

… Risipitorul de Frumuseţe…

Tudor Gheorghe cântă Ţara, Frumuseţea, Iubirea şi Iubirea de Neam, încă din anii ‘70 ai Secolului Trecut (trecut prin foc şi sabie şi trecut în vremuri şi letopiseţi!). Când, împreună cu poetul Adrian Păunescu şi cu actorul, cântăreţ şi el, Moţu’ Pittiş, au pus bazele, la Casa Studenţilor din Bucureşti, în faţa unui auditoriu de câteva zeci de oameni, a ceea ce a devenit mai târziu fenomen cultural naţional şi a încălzit inimile românilor în Comunizm, Cenaclul „Flacăra”.

Apoi, toţi trei s-au desprins între ei, ca trei păstorei, fiecare în Drumul său, pornind în Lume şi Vreme. Fiecare urcând şi trăgând după el Muntele său de Frumuseţe… Să-l păstorească şi să-l călătorească-rostească. S-au desprins şi s-au aprins. Şi nu s-au stins. Au continuat să ţină rugul aprins…

Moţu’ s-a dus, cu pletele sale de rocker sur, cu cântecele holde şi baladele sale, recitate aprig şi în unicitate. S-a dus şi Adrian, „bolnavul incurabil de Ţara Sa”, Majestatea Sa România. S-au dus, de la cele lumeşti, la cele cereşti. Dar, „Sfârşitul nu-i aici”… „Numa’ m-or vedea că nu-s”…

A rămas doar Tudor, cobzarul modern, puternic de tânăr şi infinit de bătrân, să cânte şi să ne încânte, acelaşi până la Senectute.

Postăm, în această dimineaţă, piesa „MATURIZARE!”, din spectacolul „DEGEABA 30”, de la Sala Palatului şi difuzat de TVR, care a creat, pe lângă emoţia tulburător de adâncă şi trăirea înaltă şi un fel de ceartă între generaţii…

„Au făcut copiii noştri dinţi,

Muşcă din bunici şi din părinţi,

Muşcă din văzduh şi din pământ,

Muşcă şi din morţii din mormânt”…

Degeaba! Degeaba? Degeaba… Degeaba, dar nu în zadar. Nu-i zadar nici măcar această tulburătoare maturizare a generaţiei tinere, inspirată şi propusă de Tudor Gheorghe!

Dăruit de Dumnezeu cu talent de Bard, s-a afirmat mai întâi în Bănie: actor (la Teatrul Craiova), poet profund, compozitor şi cântăreţ înzestrat.

Cântecul său grav şi tulburător, de limpede izvor, pornit călător din izbucul muntelui spre curgerea Jiului şi a Oltului, s-a înflăcărat, odată cu strălucirea în valuri a soarelui, călător şi el, al amiezii…

… „Acolo este Ţara mea

Şi neamul meu cel românesc,

Acolo eu să mor aş vrea,

Acolo vreau eu să trăiesc”…

Ascultam la nesfârşit, în urmă cu 40-50 de ani… mai ascult şi acum. Şi nu încetam a mă înflăcăra şi eu în creşterea mea, locuitor de generaţie, în „miezul unui ev aprins”, în „epoca de aur”… Mă înflăcăram, în creşterea mea cumsecade la Şcoala Părinţilor şi Istoriei, în Iubirea de Neam, în trăire de Frumuseţe şi locuire de Caracter…

Vreme de peste Jumătate de Secol (şi în cel trecut, şi în cel prezent), Rapsodul a ridicat în picioare şi a înflăcărat purpuriu-auriu Scena Culturală Românească – nu doar în aplauzele de cuvenită recunoştinţă publică, ci şi întru Emoţia Naţională, Empatia de Neam şi de Lume, de Natură şi Viaţă, dureroasă, frumoasă, la ea Acasă…

După Revoluţie, în Libertate, Glasul său a răsunat şi mai puternic, şi mai frumos, şi mai melodios, dulce timbrat şi catifelat, ca o horă de privighetori şi de columbiţe, nemaitulburate de ulii… Alinându-ne, glăsuindu-ne în dulce doinire dorul de Părinţi şi Trăirea sub vremi… Mai cu pace şi bucurie sau mai grea şi întunecată, această nouă existenţă, adeseori, în izbândă temerară sub noile timpuri. La fel de dramatice şi de încurcate, ca şi cele comuniste, îngropate la Târgovişte sub ploaia „justificată” legitim revoluţionar, nu-i aşa, de gloanţele furiei oarbe şi nemaiîndurării de tiranie…

Ieri, spre Bucegi (de Palindrom), cu o sucitură a drumului la dreapta, am lăsat înainte, pe stânga, să continue indicatorul spre „Târgovişte”… Aşa mi-a venit mie să urc munţii…

Degeaba! Degeaba! Degeaba! Şi la 30 de ani de la Revoluţie, „declanşată” să fie jertfiţi oameni şi tineri, înjunghiaţi cu mitraliera şi TAB-ul la Timişoara, la Bucureşti, Braşov, Cluj şi în alte oraşe ale ţării… Revoluţie confiscată din start şi administrată din studioul TVR de şi cu pulovere, contra costum de nomenclaturist-comunist, pare să fie, totul degeaba…

Pare şi nu, este şi nu, adevărul! O spune însuşi autorul, o întăresc şi eu acum (am mai scris-o alb pe negru în anii ‘90!), nu vorbim de libertăţi câştigate şi de înnoire şi de tot ce s-a făcut bine, chiar şi pe calea europeană şi sub scutul NATO!

Pe Tudor Gheorghe, în concertul său din decembrie 2019, tulburător de sincer şi de inspirat, l-am înţeles, îi dau dreptate, l-au înţeles şi iubitorii săi şi poporul cel înţelegător şi Înţelept. Doar unii, deranjaţi, la comandă şi interes, nu l-au înţeles sau au primit ordin să nu-l înţeleagă şi să-l pună pe Tudor Gheorghe la zid…

Acum câteva zile, scriitorul Septimiu Pan s-a exprimat într-o postare pe Facebook, mult mai bine decât pot s-o fac eu acum, despre această nouă execuţie pe frontul cultural românesc…

„La zid

Da, mă, ştiu, Brâncuși a fost anti-român, Cioran, Eliade şi Blaga legionari, Sadoveanu un stalinist, Enescu un trădător, Barbu un nemernic, Nichita un beţiv, Păunescu un porc, Pleşu, Liiceanu, Patapievici sunt neo-liberali oportunişti şi mercantili şi aşa mai departe. Acum Tudor Gheorghe e socialist ticălos.

Îi luăm la rând pe toţi, în funcţie de epocă şi îi facem albie de porci ideologic. Nu mai contează cât talent, câtă muncă stă în spatele măreţiei lor, Tribunalul Poporului funcţionează, alcătuit ca de obicei din neica nimeni, nulităţi meteorice prin viaţa publică.

Apoi, dragilor, la 100 de ani după ce-or crăpa toţi funerii din ţara asta, Ei, „ăştia”, vor fi tot nemuritori.

Vorba lui Nichita: „Bă, poete! Unii or să fie gazetari toată viaţa, noi o să rămânem Poeţi toată moartea!” a scris Septimiu Pan.

Tudor Gheorghe versus Funeriu şi Caramitru Junior?!… Să păstrăm proporţiile. Muntele contra două moviliţe! Că nu-s chiar glomerule, să recunoaştem… Noi, seniorii, maturii, contra copiiilor şi nepoţilor noştri? De ce?! Sau, de ce aşa de mânios-furtunos şi obraznic?! E ca şi cum eu l-aş fi pus la zidul infamiei pe Tata, că a fost combatant în Al Doilea Război Mondial sau pe Bunicul, că a fost veteran la Mărăşeşti, în Primul…

Eu nu-i cert pe Funeriu şi Caramitru mai tare decât o fac realitatea şi evidenţele sociale reale. E ca şi cum mi-aş certa copiii că s-au distrat, riscând cu nepoţii mei de gât, cu lanternuţele sclipitoare în solidar… E drept, a fost un spectacol frumos, viu, autentic şi captivant, în Piaţa Victoriei! E drept, urmând o „geacă roşie” împotriva unei găşti infractoare, tot roşie (dar nu chiar „ciumă” şi nu in corpore!), la fel de nesăbuită şi aia ca şi geaca… Tinerii noştri, care ne-au mai rămas în Ţară, manipulaţi într-un megashow strălucitor şi impresionant pentru toată lumea, ca sinceritate tinerească, entuziasm şi amplitudine socială de mare impact.

Ei, acolo, sinceri şi tineri, practic, şi-au trăit „revoluţia” lor. A fost o emoţie ca o revărsare venită după „Colectiv”. După aroganţă, beline şi porcine. O emoţie autentică, ştiu, mi-au povestit… Să fi fost şi asta tot o „degeaba”? Aşa cum a fost la Revoluţia însângerată şi confiscată, deturnată de pulovere şi cu gloanţe?!

Chiar, ce ne trebuia nouă o revoluţie?! Decât ca să ne dăm mari prin istorie, că am făcut-o şi pe-asta… Împotriva unui tiran, despot, odios etc. şi sinistra lui soţie, academician de doi bani. Ca să-l „martirizăm” mai târziu, pe bietul nostru „ctitor” şi „erou” bâlbâit? Când se putea o schimbare de catifea, ca la Praga, Berlin sau chiar Budapesta… Cu o arestare securisto-militară a întregului CPEX, conducerea de atunci a ţării.

Iată realitatea fatidică: scuturătura karmică din 1989, eroii degeaba, vânaţi cu tab-ul şi mitraliera din două părţi şi chiar cu diversiune străină. Români vânaţi şi de vechiul regim, devenit nelegitim şi de noul regim, autoproclamat legitim.

Scenariul ales a fost, din păcate, cel brucanist, răzbunător kaghebist, sângeros. Cu peste 60.000 de morţi în capul lor bolnav de ură şi în intenţia lor criminală. Eu ştiu cum s-a primit şi s-a cerut prin ordin „planul de morţi” în oraşe. Scenariul a fost parţial deturnat, când generalii ţării s-au prins. De către Armată, care a tras în noi şi apoi a fraternizat şi chiar de Securitate, care s-a retras sau a fost retrasă în cazărmi.

Dar scenariul era altul şi trebuia urmat. „Agenturilii” chiar nu erau o invenţie. România trebuia răstignită! Ca să poată fi mai târziu învrăjbită, ca la Tg. Mureş şi, eventual, împărţită… Că era „prea mare” pentru Estul Europei, cu Centrul ceva mai încolo decât Budapesta şi Viena. Mai ales pentru o viitoare regionalizare. Trebuia ca România să continue să sufere, să se autodistrugă şi să se sfâşie în conflicte interne, să ne măcinăm pe principiul „divide et impera”. Ca ţara să fie spoliată de bogăţiile sale! Să se autoflageleze, ca să accepte noul „jug”. Pe care tot noi l-am ales, că n-am avut încotro. Care nu mai era otoman sau bolşevic, ci freş occidental… Nu zic că e rău, dar ne costă cât nu se prea vede că ar face…

Public la subsolul articolului meu şi articolul din Adevărul.ro, care reflectă întreg scandalul https://adevarul.ro/entertainment/tv/tudor-gheorghe-aspru-criticat-tvr-i-a-difuzat-spectacolul-degeaba-30-funeriu-sa-ti-rusine-canalie-talentata-1_5… Totodată, şi link-urile Concertului lui Tudor Gheorghe, cel acuzat de „copii”…

„Să-ţi fie ruşine, canalie talentată!”… dixit Daniel Funeriu. „Tudor Gheorghe face propagandă pro-comunism şi Ceauşescu”, dixit şi Andrei Caramitru.

Iată şi noii „patapievici”, de serviciu, cu care ne pricopsirăm. Noii soroşişti care fac alergie la tot ce înseamnă naţional pe Planetă.

Hai să ne certăm bunicii şi părinţii… N-aş fi vrut să-mi cert copiii şi nepoţii… Generaţiile trebuie să crească, una din alta, fără prăpăstii de netrecut între ele.

Ceartă-l pe Tata, că n-a putut să-i oprească pe ruşi şi tancurile lor în 1944… Ceartă-l pe ţăranul de Tata, că s-a opus cât a putut Colectivizării, după care, fratele lui, plecat la oraş, a devenit activist de partid şi a făcut colectivizare în Dobrogea… Ceartă-l pe Tata Mare, că a primit pământ „La General” de la Regele Ferdinand şi Mareşalul Averescu, pe care fiii lui au avut norocul să-l păstreze, pentru că zona de munte a Buzăului nu a putut fi colectivizată… Şi drept răsplată, conducerea comunistă le-a tăiat raţia de gaz şi de chibrituri… Ceartă-l pe Tata Mare, că a plecat la Dumnezeu, înainte să-i ia comuniştii pădurea, că murea cu ei de gât dacă mai trăia… şi ar fi sfârşit într-o puşcărie…

Ceartă-l pe Tata Mare, că din cei 7 copii ai săi, dintre care unul mort, Scarlat, tot în armată, unul copil, Ştefănică şi o fiică acasă, Frusina, 4 băieţi au fost mobilizaţi pe Front, în acelaşi timp… Unchiul Octavian, vânătorul de munte din Unitatea de la Hălchiu, care a rămas îngropat undeva pe câmpurile Rusiei; sergentul Ion, celălalt unchi al meu, care a mărşăluit cu raniţa în spate până la Cotul Donului înainte, apoi, înapoi, până la Budapesta, fără să fie atins de vreun glonţ, dar cu mantaua ciuruită; unchiul Alexandru, viitorul activist comunist, care a fost înrolat la doar 18 ani şi a luptat în Munţii Tatra… Ceartă-l pe Tata, care s-a cerut voluntar, pentru că avea probleme de sănătate şi a devenit ostaş, din mândrie, ceartă-l că a scăpat teafăr de la Odessa şi până la Viena, când s-a terminat războiul…

Ceartă-l pe Tata, care, când am vrut să urmez cursurile militare, în anii ‘70, m-a certat şi mi-a spus „ai grijă, să nu devii şi tu carne de tun!”…

Hai să-i certăm pe toţi veteranii şi strămoşii noştri, că au făcut Independenţa şi Unirea, şi Marea Unire şi toate celelalte lucruri, bune sau rele sub vremi, ca noi şi copiii noştri să ne naştem români şi nepoţii noştri să aibă o Ţară…

Articolul a fost publicat și pe website: www.ziarulbrașovului.ro

 

Distribuie pe:
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

A început faza de iarnă a maratonului global COVID

Continuăm să fim cobaii acestui experiment mondial aplicat naţional numit Covid-19, alimen…