Acasă Intern GUVERN: Copiii din familii cu venit redus PRIMESC câte 200 euro pentru achiziţionarea de calculatoare

GUVERN: Copiii din familii cu venit redus PRIMESC câte 200 euro pentru achiziţionarea de calculatoare

Copiii proveniţi din familii cu venituri reduse vor primi câte 200 de euro din bugetul statului pentru achiziţionarea de calculatoare. Anunţul a fost făcut miercuri de premierul Viorica Dăncilă, care a precizat că Guvernul a alocat în acest sens 12 milioane de lei pentru anul acesta.

„Guvernul continuă măsurile de îmbunătăţire a sistemul de învăţământ şi sprijină accesul elevilor şi studenţilor la educaţie. Suntem preocupaţi să acordăm şanse egale copiilor şi tinerilor la o viaţă mai bună. Vom continua să susţinem elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse să achiziţioneze calculatoare prin acordare a câte 200 de euro. Aprobăm astăzi hotărârea de guvern în acest sens. Prin bugetul pentru 2019 am asigurat finanţarea necesară, respectiv 12 milioane de lei. Bani ce vor asigura sprijin pentru 12 mii de elevi şi studenţi”, a anunţat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a precizat că în cei 15 ani de aplicare a programului au beneficiat de subvenţii 300 de mii de elevi şi studenţi.

„În guvernarea PSD- ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin având în vedere că este un program de succes de care au beneficiat peste 300 de mii de elevi şi studenţi în cei 15 ani de aplicare”, a spus premierul Dăncilă.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…