Acasă Cultură Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România

Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România

Autor: col.(r), conf.univ. dr.Anatol Munteanu, membru AOȘR

 Colonel Cojocaru Teodosie (1879 – 1942)

militar de exceptie, unionist, făuritor al Armatei Naționale și martir al neamului românesc

S-a născut la 3 mai 1879 în comuna Bubuieci, plasa Mereni, județul Chișinău, Fiul lui Petre și al Ioanei Cojocariu, de naționalitate română. Anii copilăriei i-a petrecut în satul natal Bubuieci, amplasat la o distanță de numai 7 km de Chișinău. Studiile primare și liceale le-a efectuat în Chișinău, și-a dorit din copilărie haina si cariera militară.

Colonel Cojocaru Teodosie

La 16 septembrie 1898 Teodosie Cojocaru este înrolat ca soldat în Regimentul rusesc 53 infanterie, dislocat în Chișinău. După un an de armată și pregătire militară, în 1899 intră ca elev în Școala Militară Infanterie din Odessa. La 1 august 1901, cu gradul de ajutor sublocotenent revine în Regimentul 53 Infanterie, cu care ajunge la hotarele Chinei, în Mancijuria, participând în cadrul Armatei Imperiale Ruse în războiul ruso-japonez în 1904-1905. La 8 septembrie 1905 i se conferă, în condiții de luptă, gradul de locotenent și funcția de Comandant de Companie. După război, în, este trecut ca șef de contingent la Școala Militară de Sublocotenenți a Districtului Militar „Răsăritul Depărtat”. La 20 noiembrie 1909, pentru merite deosebite, i se conferă gradul de  căpitan. Pe parcursul serviciului militar este apreciat , fiind decorat cu Ordinul Sfântul Stanislav cl. III și Ordinul Sfânta Ana cl.II . Tânărul căpitan Cojocaru Teodosie este trecut prin mai multe garnizoane din Rusia.

În 18 octombrie 1912 este transferat în renumita Divizie 14 Infanterie a Armatei a 8-a ruse condusă de generalul Al.Brusilov. Iar la 17 iulie 1914 este numit Ofițer al Statului Major, adjunct al Comandantului Regimentului 187 Infanterie și trimis în Prusia Orientală în luptă împotriva germanilor, care declanșaseră Primul Război Mondial. Participă la asaltul Varșoviei împreună cu subunitățile Diviziei de Infanterie,  mergând pe jos sute de kilometri pe drumuri desfundate, locuri periculoase și împădurite. La 22 ianuarie 1915, i se confera, înainte de termen,  pentru eroismul manifestat în lupte, gradul de maior și Ordinul Sfântului Gheorghe clasa II. În memoriile autobiografice scrie, că unitatea fiind în defensivă, a fost rănit, prelungea să se apere de inamic, de încercuire, lucrând din zorii zilei până în noapte, săpând sute de metri cubi de pământ, târând copacii groși pentru fortificații. „Această muncă titanică și lupta, uneori corp la corp, la baionetă, în defensivă cu inamicul, care ataca cu efective numeroase, ne-a salvat de la totala încercuire și decimare a Regimentului condus de mine”. Unitatea a fost trimisă la refacere și reorganizare, iar maiorul Cojocaru Teodosie la Spitalul Militar pentru operație și vindecarea rănilor.

Trebuie de menționat că Armata rusă era completată cu soldați și cadre militare din Basarabia. Mai erau recrutați în unitățile militare ruse și soldați din regiunile de nord a Mării Negre : Herson, Ecaterinoslav, Bug, Ociacov, majoritatea moldoveni și valahi, vorbitori de limbă veche românească. În această Mare Unitate – Armata a 8-a rusă, trei regimente erau conduse de ofițeri moldoveni și anume, coloneii Dm.Dumbravă, P.Bivol și V.Abaza, participanți la marea bătălie de șapte zile de la Livov. Inspector Principal Imperial în arma artilerie era  general-locotenentul C.Muntean. Mai târziu acești ofițeri au participat și în bătăliile din Galiția și Bucovina, împotriva austro-ungarilor.

În februarie 1917 din spital este trimis pe Frontul Românesc în unitatea sa, Regimentul 187 Infanterie. Situația pe front se înrăutățise. Majoritatea unităților militare ruse bolșevizate, refuză să mai lupte, părăsesc frontul, soldații ruși, ucraineni se îndreaptă spre Prut, către satele, casele și vetrele lor, cu ei pleacă și o parte din basarabeni. Împreună cu Regimentul T.Cojocaru pierduse funcția de comandant, se retrage de pe front și, este direcționat în garnizoana militară a Odesei.

În primăvara lui 1917 intră cu entuziasm în mișcarea ostășească națională, este atras de tinerii ofițeri moldoveni din Odesa pentru a instrui soldații moldoveni și a face propagandă național-patriotică. Negociază cu Comenduirea rusească a Armatei Ruse, formează primele cohorte, și le trimite în raioanele de sud ale Basarabiei, pune bazele  primei Unități militare moldovenești de infanterie. Mai târziu este însărcinat de Comitetul Central Ostășesc cu activități importante de organizare a structurilor militare ale Armatei Moldovenești.

Din 20 iunie 1917 este în Comitetul Central Ostășesc Moldovenesc, T.Cojocaru a fost unul dintre ideologii principal al acestui organ în probleme militare și protecție internă, după cum s-a exprimat în mărturiile biografice, menționa că „…direcțiunea principală ale activităților era ca noi, militarii,  să intrăm în deplinul contact cu masele largi ale poporului moldovenesc, ideile și scopurile noastre să pătrundă adânc în aceste mase, susținerea altor națiuni pentru a lupta cu Imperiul Rus.”

Lupta cu dușmanii mișcării naționale să fie îndreptată așa ca să nu fim atacați în perioada de organizare amânând astfel lupta definitivă la momentul când vom fi pregătiți.

Îndeplinind mai multe însărcinări din partea comitetului central T.Cojocaru a luat parte, ca reprezentantul acestui comitet la diverse activități și anume:

-la adunarea generală a țăranilor din Basarabia în august-septembrie 1917 în Chișinău pentru problemele agrare și de „dezlipire de imperiul rusesc” ;

-la Congresul Ostășesc al militarilor moldoveni care au proclamat autonomia și au pus bazele Sfatului Țării (octombrie 1917) ;

-a condus cu agitația pentru izvodul nr.13 moldovenesc pentru aleeri în Duma de Stat a or.Chișinău (august 1917) ;

-a condus propaganda națională în Basarabia organizând cursuri de susținere a comisariatelor de plasă, de județe.

Congresul Ostășesc Moldovenesc îl propune pe T.Cojocaru la funcția de Director general (ministru) al Departamentului de Război. Sfatul Țării abrobă această candidatură. Fiind o persoană importantă în primul Guvern al Republicii Democrate Moldovenești, Sfatul Țării îl avansează la gradul de colonel, îi conferă atribuțiuni și drepturi conform funcției deținute.

După o perioadă de timp se retrage din această funcție din cauza sănătații șubrede . Din partea militarilor a fost ales ca deputat în Sfatul Țării din 21 noiembrie 1917 până la 26 ianuarie 1918, când î s-a retras mandatul.

Directoratul General al Departamentului de Război T.Cojocaru și-a adus contribuția la organizarea comandamentelor, serviciilor și unităților militare moldovenești. Aflat la cel mai înalt punct de comandă, ajutat de militarii și revoluționarii patrioți Gr.Pântea și N.Secară și alți militari de carieră, care au trecut războiul mondial, a reușit să „pună pe picioare” regimentele de infanterie, cavalerie și batalioane de artilerie basarabene. A colaborat cu cadrele militare ale Armatei Române în decizii comune împotriva forțelor militare bolșevice ale Armatei Roșii penmtru izgonirea acestora peste Nistru.

În al doilea Guvern moldovenesc, condus de Daniel Ciugureanu a deținut funcția de Șef al Statului Major al Armatei, tot din cauza bolii și rănilor de război, a fost suplinit un timp de căpitanul Dm.Bogos.

După Unire, colonelul Cojocaru Teodosie a fost printre primii dintre cei 109 ofițeri ai Armatei moldovenești, care au solicitat trecerea în Armata Română, a fost înrolat în Divizia 15 Infanterie. Pe motiv de sănătate, în octombrie 1922, este pensionat și trecut în rezerva Armatei Române. În perioada 1919-1920 este primar al orașului Chișinău.

Fiind o personalitate, cu o strălucită carieră militară, a fost ales ca deputat în primul Parlament al României Mari, Președinte al Comisiei Interimare pentru problemele Basarabiei, inspector al Cercurilor de recrutare, inspector al lucrărilor de pensii.

La 28 iunie 1940 Rusia Sovietică invadează Basarabia, supunând unei nimiciri îngrozitoare intelectualitatea basarabeană. Omul politic și fostul militar, care a slujit cu credință Statul rusesc și România, nu se evacuază, rămâne cu familia în Basarabia. La 13 august 1940 este arestat de securitatea sovietică N.K.V.D., închis și maltratat zilnic la penitenciarul din Chișinău. A fost învinuit de organelle sovietice de ocupație de “inaltă trădare”. Însă Cojocaru Teodosie nu trădase pe nimeni, a luptat pentru convingerile sale politice, pentru libertatea poporului său,  pentru dreptul de a avea școli în limba maternă, biserică națională, administrație națională, pentru dreptul la un trai decent.

Anchetarea in pușcărie, tortura și învinuirile au durat până și-a dat sufletul, la 23 ianuarie 1941.

Și după moartea martirului Teodosie Cojocaru, politica autorităților comuniste a fost : distrugerea totală în Basarabia a elementului românesc, exprimată prin omoruri, deportări, represalii și maltratări a populației băștinașe. S-a purces la lichidarea reprezentanților intelectualității rămase în provincie. Dar ocupantul Sovietic s-a inșelat, timpul a arătat că românismul nu a putut fi omorât, a reînviat în Basarabia și lupta pentru cauza națională continuă.

Distincții: ordinul militar Sf.Gheorghe cl.II, ordinul Steaua României în grad de cavaler, medalia Regele Ferdinand I, ș.a.

 

Bibliografie :

1.ANRM, fond 727, inv.2, dosarul 76

2.//Țara, nr.14-28 martie 1995, (consemnare Elena Postică).

3.Figuri contemporane din Basarabia : Encicl. – Chișinău, 1939.

4.Colesnic, Iurie, Basarabia necunoscută. Vol III, Chișinău, 2000.

5.Arhiva militară de la Pitești, u.m.01405, Fond 4497, dosar 1554.

5 (100%) 4 votes
Mai multe Cultură
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România

Autor: col.(r), conf.univ. dr.Anatol Munteanu, membru AOȘR   Vladimir Bodescu (1868-1941) …