Acasă Cultură Expoziţia NeoNlitic, vernisată la ICR

Expoziţia NeoNlitic, vernisată la ICR

Atelierul de creație Wood Be Nice organizează pe 15 octombrie, între orele  19:00-22:00, la Institutul Cultural Român vernisajul expoziției NeoNlitic ce reunește lucrări realizate de 15 artiști din România, Ucraina și SUA. Aceştia și-au propus valorificarea patrimoniului cultural și reinterpretarea esteticii culturilor Cucuteni și Hamangia, în viziune contemporană, precum și susținerea și promovarea creației artistice.

În perioada derulării proiectului (iulie-septembrie 2018), artiștii au realizat documentări pe teren în zonele de origine ale culturilor Hamangia și Cucuteni, precum și patru workshop-uri. Aceste întâlniri, fiecare având o altă temă centrală (reciclarea în creația artistică, transformarea obiectului casnic în obiect artistic, culturile Hamangia și Cucuteni ca surse de inspirație), au reprezentat cadrul pentru networking între artiști și specialiști în domeniile vizate (reprezentanți ai organizațiilor de reciclare, arheologi, istorici de artă), precum și pentru discuții între artiști și public. De asemenea, prin intermediul workshop-urilor, Wood Be Nice a prezentat participanților fotografii și filme realizate în cadrul documentărilor pe teren, materiale care au adus un plus de informație actualizată privind situația muzeelor și a siturilor arheologice din județele Constanța, Iași, Neamț.

Expoziția găzduită de ICR cuprinde 30 de exponate – instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, picturi, obiecte din ceramică și material textil, animație și video mapping, toate lucrările având ca sursă de inspirație motivele estetice ale culturilor neolitice: Hamangia și Cucuteni.

În cadrul NeoNlitic expun Daniel Loagăr și Andrei Cornea (fondatori Wood Be Nice și inițiatorii proiectului NeoNlitic) și artiștii invitați Sasha Meret (Statele Unite ale Americii), Andreea Toma, Irina Maria, Raluca Bajenaru, Marius Gheorghe, Marian Codrea, Beaver, Roxana Tomescu, Lucian Simion, Alexandru Claudiu Maxim, Gabriel Marin, Misha Diaconu, Evghenia Gritscu (Ucraina).

Pe 21 octombrie, în intervalul orar 19.00-22.00, va avea loc finisajul expoziţiei, la care vor participa artiştii, curatorul şi reprezentanţi ai ICR.

Expoziția este curatoriată de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 12 ani în domeniul vizual și fondatoare a proiectelor „Revista Atelierul” și Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs.

„Artiştii participanţi vin din medii academice, naţionale şi internaţionale diverse şi propun reinterpretări creative capabile să aducă la suprafaţă, prin maniere insolite de transpunere, valenţele contemporane ale unor motive şi forme preistorice. Proiectul este unic atât prin artiştii prezenţi din România, Ucraina şi din Statele Unite ale Americii, prin momentul ales – Centenarul românesc, cât şi prin locaţia pentru expunere, prima prezentare a proiectului are loc în Bucureşti, la Institutul Cultural Român – un spaţiu de consum de cultură”, a descris Mihaela Ion conceptul NeoNlitic.

NeoNlitic poate fi vizionată gratuit în perioada 16-20 octombrie, între orele 15.00-19.00. Artiștii vor fi prezenți în fiecare zi pentru a oferi detalii vizitatorilor.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Alina VĂLEAN
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Herbert Kickl: „De astăzi, Austria este o dictatură”. Protest masiv la Viena împotriva măsurilor COVID și a vaccinării obligatorii 

Zeci de mii de oameni, mulți dintre ei susținători de extremă dreapta, au protestat sâmbăt…