Acasă Extern Donald Trump: ”Există un nou fascism de extremă stânga care pretinde loialitate absolută”

Donald Trump: ”Există un nou fascism de extremă stânga care pretinde loialitate absolută”

Preşedintele american Donald Trump în discursul susținut, vineri, la Muntele Rushmore  pentru a sărbători în avans Ziua Independenţei, a afirmat că ”există un nou fascism de extremă stânga care pretinde loialitate absolută”, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate d Agerpres.

Donald Trump a criticat ”mulţimile furioase” care au încercat să dărâme statui ale liderilor confederaţi şi ale altor personalităţi istorice, afirmând că protestatarii încearcă să şteargă istoria SUA.

„Există un nou fascism de extremă stânga care pretinde loialitate absolută. Cine nu vorbeşte limba lui, cine nu-i execută ritualurile, nu-i recită mantra şi nu-i respectă poruncile va fi cenzurat, interzis, pus pe lista neagră, persecutat şi pedepsit. Nouă nu ni se va întâmpla asta”, a avertizat Trump în discursul său.

Evenimentul de la Muntele Rushmore (monument naţional cu sculpturi uriaşe în granit ale unor preşedinţi americani, în Dakota de Sud – n.r.), la care a participat şi Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a atras 7.500 de oameni, înghesuiţi într-un amfiteatru, notează Reuters. Mulţi dintre ei nu purtau mască, sfidând recomandările oficialităţilor din domeniul sănătăţii publice care le ceruseră americanilor să evite adunările cu un număr mare de oameni pentru a încetini răspândirea COVID-19.

Președintele Trump a atras atenţia că demonstraţiile împotriva inegalităţilor rasiale din societatea americană ameninţă fundamentele sistemului politic american.

„Să vă fie clar, această revoluţie culturală a stângii are ca scop înlăturarea revoluţiei americane. Copiii noştri sunt învăţaţi în şcoală să-şi urască propria ţară”, a declarat preşedintele republican. ”Făcând acest lucru, ei vor distruge tocmai civilizaţia care a salvat miliarde de oameni de sărăcie, boli, violenţe şi foamete şi care a dus umanitatea pe noi culmi de realizări, descoperiri şi progres”, a avertizat preşedintele republican, citat de EFE.

Trump a anunţat că va crea o ”Grădină Naţională a Eroilor Americani”, pe care a descris-o drept un uriaş parc în aer liber unde să fie amplasate statui ”ale celor mai mari americani care au trăit vreodată”. Trump nu a intrat în detalii, notează Reuters.

În cadrul manifestaţiilor la nivel naţional, care au urmat după moartea afro-americanului George Floyd în timp ce se afla în custodia poliţiei din Minneapolis, protestatarii din mai multe oraşe au vandalizat statui ale generalilor confederaţi care au condus rebeliunea împotriva guvernului SUA în timpul războiului civil din anii 1861-1865.

La unul dintre aceste incidente, protestatarii au încercat fără succes să doboare o statuie a preşedintelui Andrew Jackson, monument amplasat în faţa Casei Albe. Jackson, cunoscut pentru politicile sale populiste, a deţinut sclavi şi a alungat din căminele lor mii de indieni americani.

”Mulţimi furioase încearcă să doboare statuile părinţilor noştri fondatori, să vandalizeze cele mai sacre memoriale ale noastre şi să dezlănţuie un val de infracţiuni violente în oraşele noastre”, a avertizat Trump, care s-a opus propunerii de a schimba denumirea bazelor militare americane care poartă numele unor generali confederaţi şi a promis să-i pedepsească dur pe cei care vandalizează statui.

”Muntele Rushmore va fi pentru totdeauna un tribut etern adus strămoşilor noştri şi libertăţii noastre”, a declarat Trump de pe un podium decorat cu drapelul american şi care avea ca fundal impozantul monument sculptat în munte.

”Acest monument nu va fi niciodată profanat. Aceşti eroi nu vor fi niciodată desfiguraţi. Moştenirea sa nu va fi niciodată, niciodată distrusă”, a insistat Trump, în timp ce participanţii aplaudau şi strigau „USA, USA!”.

”Naţiunea noastră este martora unei campanii nemiloase de ştergere a istoriei, de defăimare a eroilor, de ştergere a valorilor şi de îndoctrinare a copiilor noştri”, a avertizat el.

Protestatari din rândul indienilor americani au fost arestaţi după ce au blocat un drum care ducea spre monumentul de pe Muntele Rushmore, potrivit unui video transmis live pe social media. Aceştia au criticat vizita lui Trump, pe motiv că sporeşte riscul de răspândire a coronavirusului şi pentru că Ziua Independenţei este sărbătorită într-un loc sacru pentru ei.

Dakota de Sud, un stat predominant republican, nu a fost atât de afectat ca alte state de COVID-19, cu toate că în ultima lună numărul cazurilor din comitatul Pennington, unde se află Muntele Rushmore, a fost mai mult decât dublu.

Preşedintele Trump a asistat împreună cu soţia sa, Melania, la focurile de artificii de la Muntele Rushmore care au durat aproape 20 de minute şi s-au desfăşurat pe fundal de muzică rock ‘n’ roll şi country.

Donald Trump va mai participa la un eveniment dedicat Zilei Independenţei SUA, chiar de 4 iulie, care va avea loc de această dată la Washington.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…