Acasă Intern Covasna a înființat un centru de excelență pentru copii supradotați

Covasna a înființat un centru de excelență pentru copii supradotați

Un centru de excelenţă pentru copiii supradotaţi, talentaţi şi performanţi va funcţiona începând din acest an în municipiul Sfântu Gheorghe.

Viceprimarul municipiului, Sztakics Eva, a declarat joi, că posturile au fost aprobate de Ministerul Educaţiei, iar finanţarea va fi asigurată din bugetul local, relatează Agerpres.

„Centrul de excelenţă figurează în reţeaua instituţiilor de învăţământ din Sfântu Gheorghe din anul 2016, dar, din păcate, nu s-a putut realiza până la acest moment, deoarece, chiar dacă finanţarea se va asigura din bugetul Consiliului Local, trebuia să avem aprobate posturile pentru funcţionare (…) Din fericire, la sfârşitul anului trecut, inspectorul şcolar general Kiss Imre a reuşit să blocheze şase posturi şi jumătate pentru acest centru, un post pentru director, 0,25% pentru postul secretară şi 0,25% pentru contabil şi 5 posturi didactice. Desigur, posturile didactice vor fi ocupate prin plata cu ora, deci nu vor fi numai cinci profesori, ci mai mulţi, în funcţie de ariile curriculare care se vor desfăşura în acest centru”, a declarat Sztakics Eva.

Aceasta a mai spus că, pentru început, centrele vor funcţiona în incinta colegiilor „Szekely Miko” şi „Mihai Viteazul” din municipiu, iar selecţia elevilor se va face pe baza unei testări.

„Ne-am gândit ca, în primă fază, pentru secţia maghiară, activitatea să se desfăşoare la Colegiul „Szekely Miko”, iar pentru secţia română la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Avem deocamdată aprobarea verbală a celor doi directori (…) Programul se va desfăşura după-masă, săptămânal între 6 şi 10 ore, în funcţie de opţiunile şi priceperile elevilor, atât pentru secţia gimnazială, cât şi pentru secţia liceală (…) Deci, prin teste de inteligenţă se vor decide care vor fi elevii care vor beneficia de acest program. Este foarte important că nu cunoştinţele lexicale, ci inteligenţa, chiar anumite talente s-ar putea să fie descoperite prin aceste teste. Acum, că s-au aprobat deja posturile, o să acordăm şi finanţarea, iar directoarea centrului, Petho Maria, face deja selecţiile pentru profesori. Şi urmează, cu ajutorul profesorilor, să se facă selecţia elevilor pentru ca, din semestrul al doilea al anului şcolar, să pornim această activitate, care cred că demult trebuia să fie pornită în Sfântu Gheorghe”, a mai spus viceprimarul Sztakics Eva.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…