Acasă Intern Cioloş dat afară din magazin de o vânzătoare

Cioloş dat afară din magazin de o vânzătoare

Fostul premier Dacian Cioloş a fost apostrofat, la Iaşi, în timpul campaniei de strângere de semnături pentru „Oameni noi în politică”,o vânzătoare invitându-l să plece din magazin „pentru că îşi pierde clienţii”, spunându-i cum sunt trataţi românii acasă la ei de întreaga clasă polică.

„Vrem să modificăm legile electorale”, a spus Dacian Cioloş, la intrarea în magazin.

„Cu cei din Coaliţia de dreapta sau de stânga? Noi nu mai credem nimic ce e în această ţară. Am copil care a fost olimpic în această ţară şi care a plecat datorită sistemului şi birocraţiei din România. Da? Fata mea a făcut Dreptul, masteratul în Madrid şi nu vrea să profeseze în România. Şi gata. Nu semnez nimic. Şi niciodată nu voi mai merge la vot. Întotdeauna iese cine se doreşte şi cine trebuie să fie la putere. Toţi care ajung sus vor doar să sugă ciolanul, ajunge să roadă în aşa hal încât nici măduvă nu mai are ciolanul. Noi, micii investitorii, plătim foarte mult pentru statul român, nu ne dă posibilitatea de a da salarii mai mari la oameni, noi plătim enorm de multe dări. Şi pielea. De şase luni de zile nu găsesc un salariat”, i-a spus vânzătoarea.

„Eu am părinţi de 70 de ani şi trăiesc dintr-o pensie de nimic. Lucrez ca să pot să îi întreţin şi pe ei. Asta e România, pe când cei din afară lucrează pentru ei. Ajung să meargă prin excursii. Da? Ştiţi foarte bine că soţia dumneavoastră fiind unde este (…) Noi, românii, suntem vai de capul nostru. Muncim şi n-avem Suntem înjosiţi în ţara noastră. Suntem îngenuncheaţi de tot ce înseamnă sistem medical şi chiar şi învăţământul. (…) Foarte, foarte greu să trăieşti şi să răzbaţi în România. Şi gata, că pierd timpul. Pierd clienţii”, i-a spus femeia lui Dacian Cioloş.

„Lucrurile astea pe care le-aţi spus le ştiu şi eu”, a spus Cioloş.

„Faceţi ceva ca să nu le mai repete nimeni. Că tot timpul v-am ajutat şi nimic nu am câştigat”

„Eu pot să spun ce mă priveşte pe mine, nu pot să spun de ceilalţi”, a replicat Dacian Cioloş.

„Da. Ştim când aţi fost şi la conducere”, i-a răspuns vânzătoarea, fără a semna campania.

Fostul premier se afla la Iaşi pentru strângerea de semnături în cadrul iniţiativei „Oameni noi în politică”. Ulterior discuţiei cu vânzătoarea, Cioloş a comentat: „foarte bine că îi spun oamenii părerea. Da, pentru că uite îşi pierd încrederea”.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…