Acasă Intern Ciolacu despre ANTICIPATE: Iohannis vrea să scape de Guvernul Orban

Ciolacu despre ANTICIPATE: Iohannis vrea să scape de Guvernul Orban

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, vineri, la Brăila, că mesajul de joi al președintelui este clar și dovedește că dorește să scape de acest guvern. Șeful PSD susține că Guvernul a îndatorat, în doar 60 de zile, fiecare român cu 900 de lei, potrivit Mediafax

„Pentru mine, mesajul de ieri a fost unul foarte clar: dorește să scape de acest guvern, de asta și vrea anticipate, cred că și noi ne dorim același lucru. Primul semnal al meu este că președintele României vrea să scape de Ludovic Orban. La cum funcționează Guvernul și la ce face Guvernul astăzi este legitimă această solicitare a președintelui să scape de acest guvern”, a spus Marcel Ciolacu, la conferința județeană a PSD Brăila, conform sursei citate.

Marcel Ciolacu spune că Guvernul Orban a îndatorat fiecare român cu 900 de lei, după 60 de zile de guvernare.

„Până în acest moment, în 60 de zile, acest guvern a îndatorat fiecare român cu 900 de lei. Astea-s cifrele. Poate să iasă și Cîțu, poate să iasă și Orban, poate să iasă oricine, sunt cifrele guvernării Orban. S-au îndatorat în jur de 18 miliarde și mai au o restanță de îndatorare în această lună de încă 4 miliarde”, a declarat Marcel Colacu.

Potrivit liderului PSD, guvernul liberal a tăiat majorarea pensiei minime.

„Au tăiat majorarea pensiei minime, adică un impact la 900.000 de oameni, de la 704 la 775 lei. Vorbim de 70 de lei, poate pentru domnul Orban nu reprezintă nimic, dar pentru bunicii noștri care au lucrat în agricultură înseamnă banii pentru medicamentele din luna respectivă. Vreau să vă spun că impactul bugetar este de 300 de milioane. (…)

Nu există altă justificare decât o răutate și o adversitate a lor față de această categorie de oameni, Sunt niște oameni răi, răzbunători. S-au răzbunat pe profesori, mint că vor mări salariile profesorilor de la 1 septembrie. Noi când am mărit salariile am alocat 4,2 miliarde, ei au alocat 1,2 dintr-un necesar de aproape 7”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Distribuie pe:
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Moise Guran cheamă la PROTESTE împotriva Guvernului PNL

Moise Guran, recent înscris în USR, susține că eroarea prin care ANAF nu a confiscat peste…