Acasă Extern Brexit trece la etapa a II-a

Brexit trece la etapa a II-a

Liderii UE sunt de acord să treacă la o nouă fază în discuțiile cu Marea Britanie privind Brexit.

Uniunea Europeană va trece la cea de-a doua etapă privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar,  deschizând calea pentru discuții privind comerțul.

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a făcut anunțul pe Twitter după întâlnirea celor 27 de lideri UE, săptamâna aceasta, la Bruxelles.

În mesajul postat pe Twitter, Tusk a felicitat-o pe Theresa May pentru progresele înregistrate în procesul Bexit.

Liderii UE au confirmat că în prima fază a negocierilor pentru Brexit au fost făcute “progrese suficiente”.

Următoarele discuții privind viitorul Marii Britanii în afara Uniunii Europene vor include comerțul și securitatea.

Săptămâna viitoare vor începe discuțiile privind perioada de tranziție prevăzută după ieșirea Regatului Unit din UE, în martie 2019.

Potrivit BBC, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că acest proces ar fi “mult mai dificil”.

Junker a spus că prioritatea inițială a UE a fost “să formalizeze acordul pe care, acum, îl avem” cu privire la chestiuni referitoare la drepturile cetățenilor înainte de a începe negocierile privind o relație viitoare, după ieșirea Regatului Unit în martie 2019.

Pentru a ajunge la cea de-a doua fază, Marea Britanie a trebuit să se conformeze cerințelor Uniunii Europene în trei aspecte: proiectul britanic privind Brexit, drepturile cetățenilor UE și granița cu Irlanda de Nord.

5 (100%) 16 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

ICR: Statuia Reginei Maria în Ashford, Marea Britanie

În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi în cadrul efortului constant de a co…