Acasă Extern Brexit: Cetăţenii UE  vor plăti pentru a locui în Marea Britanie

Brexit: Cetăţenii UE  vor plăti pentru a locui în Marea Britanie

Cetăţenii europeni vor plăti pentru a locui  în Marea Britanie, după Brexit.

Aproximativ patru milioane de cetăţeni europeni trăiesc în Marea Britanie, unde beneficiază în prezent de o libertate de circulaţie care va lua sfârşit 29 martie 2019, când Regatul iese oficial din UE.

Cetăţenii europeni rezidenţi în Marea Britanie vor putea începe să se înregistreze din toamna acestui an pentru a obţine un permis de şedere permanentă după Brexit, a anunţat joi guvernul de la Londra, care a promis că va face această procedură ‘cât mai simplă posibil’, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Procedura va fi pe deplin operaţională până la finalul lui martie 2019, a declarat ministrul de interne britanic Sajid Javid, în faţa Camerei Lorzilor (camera superioară a parlamentului britanic).

În decembrie 2017, Londra şi Bruxellesul au încheiat un acord pentru a se garanta, după Brexit, păstrarea drepturilor acestor cetăţeni, ca şi ale britanicilor care trăiesc în restul Uniunii Europene. Dar atât unii, cât şi ceilalţi şi-au exprimat temeri legate de punerea efectivă în practică a acestor garanţii.

Cererile pentru un permis de şedere permanentă vor putea fi făcute online sau printr-o aplicaţie pe telefonul mobil, a adăugat Sajid Javid. Totuşi, el a precizat că aplicaţia respectivă nu este deocamdată complet operaţională pe iPhone din cauza unei incompatibilităţi tehnologice.

Persoanele eligibile vor trebui să facă dovada identităţii lor, să furnizeze un document de rezidenţă în Marea Britanie şi dovada că nu au comis o infracţiune gravă.

Cetățenii UE  care locuiesc în Marea Britanie înaintea încheierii perioadei de tranziţie (31 decembrie 2020) vor putea prezenta aceste solicitări până la 30 iunie 2021. Cei care se vor afla în Marea Britanie de cel puţin cinci ani la această dată vor putea pretinde un permis de şedere permanentă.

Taxa pentru adulţi va fi de 65 de lire sterline (74 de euro), similară celei pentru eliberarea paşaportului britanic, şi de 32,5 lire sterline (37 de euro) pentru persoanele cu vârste mai mici de 16 ani.

5 (100%) 2 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Doi bărbaţi reţinuţi pentru agresiuni la mitingul din 10 august

Doi bărbaţi au fost reţinuţi, joi, pentru agresarea unor jandarmi la mitingul din 10 augus…