Acasă Tehnologie Brandurile de lux investesc puternic în marketing digital

Brandurile de lux investesc puternic în marketing digital

Brandurile de lux investesc puternic în marketing digital, inclusiv în platformele de socializare, și se concentrează pe inteligența artificială și big data pentru a-și consolida relația cu clienții, potrivit celui mai recent studiu Deloitte.

Studiul este rezultatul unei analize globale a bunurilor de lux pentru uz personal și ia în considerare rapoartele anuale ale companiilor, estimările publicațiilor economice, rapoartele analiștilor din industrie, bazele de date cu informații comerciale și interviurile din presă.

Analiza arată că industria bunurilor de lux a identificat o nouă tipologie de clienți, denumită HENRY (high earners not rich yet), persoane care au venituri mari, dar care încă nu sunt bogate, care au o vârstă medie de 43 de ani, sunt utilizatori de soluții digitale și mari cheltuitori, în special HENRY din generația Millennials (născuți în perioada ianuarie 1983 – decembrie 1994). De asemenea, studiul subliniază faptul că Millennials, Generația X și Baby Boomers consideră calitatea, serviciile dedicate clienților, designul, obiectele lucrate manual și exclusivitatea produselor drept cele mai importante atribute ale mărcilor de lux atunci când iau decizii de cumpărare, urmate de patrimoniul și istoria mărcii.

Studiul oferă, de asemenea, câteva exemple ale acestei abordări. Astfel, Gucci a valorificat oportunitatea de a interacționa cu HENRY prin inițiative digitale precum campania #GucciGram, pentru care brandul a colaborat cu artiști pe platforma de socializare Instagram. De asemenea, Montblanc a inițiat o colaborare cu bloggeri de modă care au acționat ca promotori ai mărcii în comunitățile lor pe una dintre cele mai mari platforme de socializare din China, Weibo.

În ceea ce privește analiza datelor și instrumentele de business intelligence, studiul subliniază că brandurile de lux utilizează aceste mecanisme pentru a obține informații despre clienți, a înțelege tendințele și evoluțiile, a proiecta campanii de marketing și a optimiza serviciile pe care le oferă. De exemplu, Shiseido a achiziționat mai multe tehnologii în Statele Unite, pe care brandul le folosește pentru a permite clienților să își scaneze tonurile unice ale pielii printr-o aplicație mobilă și folosește datele colectate pentru a realiza un fond de ten personalizat și potrivit pentru fiecare consumator.

Mai mult, studiul subliniază că reglementările aplicabile în materia protecției datelor cu caracter personal limitează modul în care brandurile de lux pot oferi experiențele de cumpărături personalizate pe care clienții le așteaptă.

Raportul se bazează pe date publice și evaluează performanța bunurilor de lux din numeroase zone geografice și sectoare de produs.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Tehnologie
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…