Acasă Extern Arabia Saudită acuză Iranul

Arabia Saudită acuză Iranul

Prințul saudit Mohammed bin Salman a acuzat Iranul de “agresiune militară directă” prin furnizarea de rachete rebelilor din Yemen.

Acest lucru “poate fi considerat un act de război”, presa oficială saudită l-a citat pe prințul Mohammed ca urmare a unei discuții telefonice pe care a avut-o cu ministrul britanic de externe Boris Johnson.

Sâmbătă, o rachetă balistică a fost interceptată lângă capitala saudită.

Iranul a negat că înarmează mișcarea rebelă yemenită Houthi, care se luptă cu o coaliție susținută de saudiți, care sprijină guvernul Yemenului.

Mass-media pro Houthi a relatat că rebelii au tras o rachetă balistică Burkan H2 la aeroportul internațional King Khaled, care este la aproximativ 35 km nord-est de Riyadh, sâmbătă seara.

Mass-media din Arabia Saudită a raportat că apărarea antirachetă a interceptat racheta în zbor, dar că unele fragmente ale rachetei au căzut în zona aeroportului. Nu au fost raportate pierderi.

Human Rights Watch a declarat că lansarea unei rachete ce are ca țintă un aeroport civil este o crimă de război.

Presa oficială saudită a publicat că prințul Mahommed a afirmat “implicarea regimului iranian în furnizarea de rachete milițiilor Houthi este considerată o agresiune militară directă a regimului iranian și poate fi considerată un act de război împotriva regatului saudit”, a adăugat acesta.

Ministrul saudit de externe Adel al-Jubeir a declarat, luni, la CNN că mișcarea Hezbollah din Liban, pro iraniană, a fost, de asemenea, implicată. “A fost o rachetă iraniană lansată de Hezbollah de pe teritoriul ocupat de Houthi în Yemen”, a spus el.

El a adăugat că racheta a fost similară cu cea lansată în iulie care a fost interceptată aproape de orașul Mecca din Arabia Saudită și că acea rachetă a fost produsă în Iran, dezasamblată și introdusă în Yemen, apoi reasamblată de “agenți ai Gărzii Revoluționare iraniene și Hezbollah “.

Ministrul Jubeir a avertizat că “intervențiile iraniene în regiune dăunează securității țărilor vecine și afectează pacea și securitatea internațională”.

Omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, a respins afirmația într-o serie de tweet-uri.

“KSA (n.r. – Casa Regală saudită) bombează Yemenul ucigând 1000 de nevinovați, inclusiv copii, răspândește holeră și foamete, dar învinuiesc Iranul”, a scris dl Zarif.

Un purtător de cuvânt al ministerului de externe iranian a declarat anterior că lansarea de rachete a fost “o acțiune independentă” ca răspuns la “agresiunea” coaliției condusă de saudiți și că Iranul nu are nimic de-a face cu aceasta.

Ca răspuns la acest atacuri, coaliția a anunțat închiderea temporară a tuturor zonelor yemenite, porturile maritime și aeriene, dar a declarat că ajutorul umanitar va continua să intre în Yemen în cadrul unor proceduri stricte de control. Organizația Națiunilor Unite a declarat că a fost împiedicată, luni, să trimită două zboruri cu ajutoare.

Mai mult de 8.670 de persoane – 60% dintre acestea civili – au fost ucise și 49.960 au fost rănite în atacuri aeriene și lupte pe teren, de la începutul războiului civil din Yemen, din martie 2015, potrivit ONU.

Conflictul a afectat 20,7 milioane de persoane care au nevoie de asistență umanitară, a creat cea mai mare situație de urgență din domeniul securității alimentare și a condus la un focar de holeră despre care se crede că a afectat 902 000 de persoane și a cauzat 2 191 de decese.

3 (60%) 1 vote
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Varujan Vosganian: Eficienţa guvernării a devenit kilometrul de autostradă construită

Deputatul ALDE Varujan Vosganian, purtător de cuvânt al ALDE, i-a trimis premierului Viori…