Acasă Intern ALIAT, un partid politic pentru bunăstarea poporului român

ALIAT, un partid politic pentru bunăstarea poporului român

Partidul ALIAT, acronimul de la Alianța pentru Lupta Împotriva Abuzurilor și Trădătorilor, își face apariția pe scena politică românească.

După cădrea regimului comunist din țara noastră, datorită lipsei tradiției democratice și a culturii politice de tip democratic, pe scena politică s-au perpetuat partide politice de tip cartel, care supravieţuiesc prin parazitarea resurselor publice, clientelare, bazate pe dependenţă reciprocă între lideri şi membri, neasumate din punct de vedere valoric și doctrinar şi mobilizate exclusiv în perioade electorale.

După acordurile de preaderare la UE și ridicarea vizelor de acces în statele membre UE, în anul 2003, milioane de cetățeni români, în majoritatea lor persoane active, au părăsit țara temporar sau definitiv. În locurile unde economia a eșuat să se dezvolte, acolo unde oamenii nu au putut să-și facă un rost, a început o migrație masivă, care este în continuă desfășurare.

Modelul economic neoliberal al creșterii dependente de capitalul străin și bazat pe impozitarea muncii în detrimentul impozitării capitalului, își arată eșecul. Revigorarea industrială s-a făcut prin integrarea unor regiuni ale țării în lanțuri de producție europene și globale cărora li s-au oferit active ieftine, salarii mici, relații de muncă reglementate în avantajul patronatului și în multe cazuri, ajutoare de stat.

Deși există creșteri economice, precum și creșteri ale volumului și complexității exporturilor țării, acest model neoliberal păstrează cea mai mare disproporție între productivitate și costul muncii din Uniunea Europeană, restrânge dramatic spațiul de organizare al angajaților și, prin practicarea pe scară mare a prețurilor de transfer, contribuie într-o mică măsură la bugetul public, povara fiscală apăsând în principal pe umerii salariaților.

Statul este incapabil să extragă și să folosească resursele necesare pentru dezvoltarea echilibrată a societății românești.

Fluxurile financiare, care prin optimizare părăsesc țara, sunt nereglementate și necontrolate. Există o risipă majoră a resurselor, din cauza realizării unor investiții inutile, a supraevaluării bunurilor și serviciilor achiziționate de stat și a finanțării unor proiecte de slabă calitate.

Administrația este slabă și politizată, condusă defectuos la nivel politic și incapabilă să gestioneze proiecte mai complexe, precum cele de infrastructură sau de absorbție a fondurilor europene.

Folosirea fondurilor europene se conturează a fi mai degrabă o oportunitate pierdută, întrucât, deși un câștigător net în ceea ce privește fluxurile economice per total, România a încasat doar 55 miliarde de Euro din 2007 și până în prezent.

Cetățenii români priveasc fondurile UE ca fiind un ajutor primit de la țări mai bogate și mai puternice decât România, când, de fapt, țara noastră s-a alăturat unor țări mai norocoase care nu au petrecut patruzeci de ani în comunism. Prin aderarea la Uniunea Europeană țara noastră a eliminat taxele vamale protecționiste, permițând statelor comunitare să investească în România, obligându-ne să intrăm în competiție cu ele, deși nu eram pregătiți din punct de vedere al performanțeor economice, fiind cu mult în urma lor. România a acceptat acorduri de schimb, intrând într-o cursă economică inegală, dar având dreptul la un fel de compensații financiare care să egalizeze condițiile prin fonduri europene.

Însă, practic, prin fondurile europene UE returnează o parte din profiturile afacerilor lor, la care contribuie și România, iar 70-80% din banii primiți de la UE sunt de fapt utilizați pentru a cumpăra produse fabricate de întreprinderile vest-europene și pentru investiții implementate de companiile occidentale în țara noastră.

În contextul acestei situații dezastuoase pentru țara noastră, își face apariția pe scena politică ALIAT, un partid național creativist. Prin programul economic pe care îl propune, ALIAT susține dezvoltarea economiei autohtone în toate componentele sale,  o fiscalitate echitabilă care impozitează în primul rând capitalul, o strategie sustenabilă pentru creșterea natalității. În programul ALIAT o responsabilitate importantă este atribuită primăriilor, prin oferirea unor pârghii care au menirea de a dezvolta comunitățile locale.

Programul ALIAT poate fi citi aici:

Loader
Loading...

EAD Logo
Taking too long?

Reload Reload document

|

Open Open in new tab

 

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Virginia Mircea
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Viitorul geopolitic al Rusiei

Cartea analistului politic rus Aleksandr Dugin ”Fundamentele geopoliticii: viitorul geopol…