Acasă Cultură Activități premergătoare Marii Uniri: Discursul președintelui Woodrow Wilson în Congresul SUA

Activități premergătoare Marii Uniri: Discursul președintelui Woodrow Wilson în Congresul SUA

În anul 1917, Statele Unite s-au alăturat Aliaților în lupta cu Puterile Centrale. La începutul anului 1918, era clar că războiul se apropia de sfârșit.

Woodrow Wilson, președintele Statelor Unite ale Americii, a prezentat în sesiunea comună a Congresului din 8 ianuarie 1918 un proiect viabil pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial.

În discursul de prezentare al acestui proiect, președintelui american a susținut  poziția unei conduceri morale printre Aliați și a încurajat Puterile Centrale să capituleze.

Discursul a fost rostit cu aproximativ zece luni înainte ca Armistițiul cu Germania să încheie Primul Război Mondial, dar declarația celor 14 puncte a devenit baza termenilor capitulării Germaniei, așa cum a fost negociat la Conferința de pace de la Paris, din 1919, și cum s-a legiferat prin Tratatul de la Versailles în 28 iunie 1919.

CELE PATRUSPREZECE PUNCTE ALE PREŞEDINTELUI W. WILSON

Washington, 8 ianuarie 1918

„…1. Convenţii de pace publice, încheiate deschis, după care nu vor mai exista acorduri internaţionale private de nici un fel, ci o diplomaţie care va acţiona întotdeauna cu sinceritate în văzul tuturor.

  1. Libertate absolută de navigaţie pe mări în afara apelor teritoriale, atât în timp de pace cât şi în timp de război, în afară de mările care ar putea fi închise total sau în parte printr-o acţiune internaţională în vederea executării acordurilor internaţionale.
  2. Suprimarea, atât cât va fi posibil, a tuturor barierelor economice; stabilirea de condiţii comerciale egale între toate naţiunile care sunt de acord cu pacea şi se asociază pentru a o menţine.
  3. Garanţii convenabile, date şi luate, că armamentele naţionale vor fi reduse până la ultimul punct compatibil cu securitatea ţării.
  4. Înţelegerea liberă, într-un spirit larg şi absolut imparţial a tuturor revendicărilor coloniale, bazată pe respectarea şi pe principiul strict că, în fixarea tuturor chestiunilor de suveranitate, interesele populaţiilor în cauză vor trebui să aibă o pondere egală cu aceea a cererilor echitabile ale guvernului al cărui titlu trebuie să fie hotărât.
  5. Evacuarea tuturor teritoriilor ruse şi reglementarea tuturor chestiunilor privitoare la Rusia, care vor asigura cea mai bună şi mai liberă cooperare a celorlalte naţiuni, pentru a da Rusiei prilejul să hotărască, fără să fie împiedicată sau stânjenită, pentru independenţa propriei sale dezvoltări și a politicii sale naţionale şi pentru a i se asigura o sinceră bună primire în Societatea naţiunilor libere, sub instituţiile alese de ea singură şi, mult decât o primire, întregul ajutor de care ea ar avea nevoie şi pe care l-ar dori.
  6. Belgia. Întreaga lume va fi de acord că ea trebuie evacuată şi res­taurată fără nici o tentativă de a limita suveranitatea de care ea se bucură împreună cu alte naţiuni libere. Nici un alt act nu va servi atât ca acela al restabilirii încrederii printre naţiuni în legile pe care le-au stabilit şi fixat ele însele pentru a dirigui relaţiile între ele. Fără acest act salutar, orice structură, precum şi validitatea tuturor legilor internaţionale vor fi pentru totdeauna slăbite.
  7. Întregul teritoriu francez va trebui să fie liber şi regiunile invadate vor trebui să fie restaurate. Răul făcut Franţei de către Prusia în 1871, în ce priveşte Alsacia-Lorena, care a tulburat pacea lumii vreme de aproape cincizeci de ani, va trebui să fie reparat, astfel ca pacea să poată, odată mai mult, să fie asigurată în interesul tuturor.
  8. O reglementare a frontierei italiene va trebui să fie efectuată de-a lungul liniilor naţionalităţilor clar reconoscibile.
  9. Popoarelor Austro-Ungariei, cărora noi dorim să le vedem locul salvat şi asigurat printre naţiuni, va trebui să li se dea mai larg ocazia unei dezvoltări autonome.
  10. România, Serbia şi Muntenegru vor trebui să fie evacuate, şi teritoriile ocupate vor trebui să fie restituite; Serbiei va trebui să i se acorde acces liber şi sigur la mare; şi relaţiile între diverse state balcanice vor trebui să fie fixate la sfaturile prieteneşti ale Puterilor şi după liniile stabilite istoriceşte: credinţă şi naţionalitate. Se vor da acestor State balcanice garanţii de independenţă politică şi economică şi de integritate a teritoriilor lor.
  11. O suveranitate certă va trebui să fie asigurată părţilor turceşti ale Imperiului otoman actual, dar celelalte naţionalităţi care se află, în acest moment, sub dominaţia turcă vor trebui să fie asigurate de o securitate neîndoielnică a vieţii lor şi de posibilitatea neîngrădită de a se dezvolta în mod autonom. Dardanelele vor trebui să fie deschise în permanenţă, constituind o tre­cere liberă pentru navele şi comerţul tuturor naţiunilor, sub garanţii in­ternaţionale.
  12. Un stat polonez independent va trebui să fie creat. El va trebui să cuprindă teritoriale locuite indiscutabil de populaţii poloneze, căruia va trebui să i se asigure acces liber la mare şi a cărui independenţă politică şi economică, ca şi integritatea teritorială, va trebui să fie garantată printr-un acord internaţional.
  13. O asociaţie generală de naţiuni va trebui să fie formată prin con­venţii speciale, în scopul de a da garanţii mutuale de independenţă politică şi de integritate teritorială statelor mari, ca şi celor mici”.[1]

Discursul a fost larg popularizat ca instrument de propagandă, pentru a încuraja lupta Aliaților. Copii ale discursului au fost aruncate în spatele liniilor germane, pentru a încuraja Puterile Centrale să capituleze în speranța unei păci juste. Acțiunea a avut efectul scontat,  cancelarul Imperiului German, prințul Maximilian von Baden, printr-o notă din octombrie 1918, cerea un armistițiu imediat și negocieri de pace pe baza celor 14 puncte.

Discurs președintelui Woodrow Wilson a fost singura declarație publică cu privire la obiectivele războiului, el a devenit baza capitulării germane la sfârșitul Primului Război Mondial.

Discursul a fost rostit fără o consultare prealabilă a liderilor europeni aliați. Opoziția francezilor și britanicilor față de cele 14 puncte a devenit evidentă după încetarea ostilităților: britanicii erau împotriva liberei navigații maritime, iar francezii pretindeau despăgubiri de război.

Președintele Wilson a fost obligat să facă numeroase compromisuri pentru a se asigura că punctul 14, cel care privea înființarea Ligii Națiunilor, avea să fie acceptat de toate părțile.

Dintre cele 14 puncte, 8 trebuiau să fie considerate obligatorii spre a fi înfăptuite, iar celelalte erau considerate specifice, nuanțând că s-ar „cuveni” realizate, fiindcă, după părerea președintelui Woodrow Wilson, nu erau absolut indispensabile.

Până la urmă, doar 4 puncte au fost adoptate complet în reconstrucția postbelică a Europei, iar Statele Unite au refuzat să ratifice Tratatul de la Versailles.

Însă, Tratatul de la Versailles a mers mai departe decât propunerile wilsoniene, nemulțumirile Germaniei față de prevederile tratatului de pace au devenit  terenul fertil pe care s-au dezvoltat semințele fascismului în anii 1930.

Pentru eforturile sale de reinstaurare a păcii, Woodrow Wilson a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace, în 1919.

 

Note:

[1] Recuelis de Textes d’histoire pour l’enseignement secondaire publies sous la direction de Loius Gothier, Albert Troux, Tome V, L’Epoque contemporaine (1871-1945), par Michel Laran, Jaques Willequet, Paris, 1960, pp. 274-276.

5 (100%) 5 votes
Mai multe Cultură
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Declarația de Unire a Basarabiei cu România și Decretul regal semnat de Ferdinand I

Războiul ruso-turc din 1806-1812 s-a încheiat prin Tratatul de la București din 1812, semn…